NEWS

Cum alegi salteaua ideală pentru odihnă

Somnul de calitate este una dintre cele mai importante...

Premiera animației „Micul erou peticit” la Cinema Independența din Târgoviște

Pe 25 octombrie 2025, Cinema Independența din Târgoviște găzduiește premiera mult așteptată...

Se opresc finanțările pentru săli de sport, cinematografe și drumuri locale: Guvernul prioritizează investițiile din bugetul național

Guvernul României a aprobat ieri la propunerea Ministerului Dezvoltării, un...

Satul Morteni a fost pe un butoi de pulbere. Se putea repeta tragedia de la Mihăileşti din 24 mai 2004

Focul a izbucnit într-un depozit în care se aflau4000 kgde azotat de amoniu şi600 litride motorină. Pompierii găeşteni sosiţi imediat la faţa locului cu patru autospeciale s-au luptat cu flăcările timp de 3 ore. Acolo era o adevărată bombă care ar fi pus în pericol vieţile oamenilor şi gospodăriile învecinate. Cu un curaj extraordinar, pompierii militari au reuşit să-l anihileze. Lt. Cătălin Nencescu, şeful pompierilor găeşteni, a declarat pentru Cronica Găeştiului: „Intervenţia a fost deosebit de periculoasă. Dacă ar fi intrat în contact cele două substanţe, motorina şi azotatul de amoniu, la Morteni ar fi avut loc un adevărat dezastru. După trei ore de luptă cu focul înteţit, oamenii mei au reuşit să stingă ultima scânteie şi să se întoarcă sănătoşi la bază.”

Recente

Cum alegi salteaua ideală pentru odihnă

Somnul de calitate este una dintre cele mai importante...

Premiera animației „Micul erou peticit” la Cinema Independența din Târgoviște

Pe 25 octombrie 2025, Cinema Independența din Târgoviște găzduiește premiera mult așteptată...

Se opresc finanțările pentru săli de sport, cinematografe și drumuri locale: Guvernul prioritizează investițiile din bugetul național

Guvernul României a aprobat ieri la propunerea Ministerului Dezvoltării, un...

Nu rata

Cereri pentru rambursarea accizei la motorină utilizată în agricultură, trimestrul III 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat...

Cum alegi salteaua ideală pentru odihnă

Somnul de calitate este una dintre cele mai importante resurse pentru sănătatea noastră. O saltea corect aleasă influențează direct modul în care corpul se regenerează...

Premiera animației „Micul erou peticit” la Cinema Independența din Târgoviște

Pe 25 octombrie 2025, Cinema Independența din Târgoviște găzduiește premiera mult așteptată a animației „Micul erou peticit” (Stitch Head), o poveste plină de aventură, umor și monștri adorabili,...

Se opresc finanțările pentru săli de sport, cinematografe și drumuri locale: Guvernul prioritizează investițiile din bugetul național

Guvernul României a aprobat ieri la propunerea Ministerului Dezvoltării, un act normativ care stabilește prioritizarea investițiilor finanțate din bugetul național, în scopul menținerii echilibrului bugetar și asigurării sustenabilității...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.