Se opresc finanțările pentru săli de sport, cinematografe și drumuri locale: Guvernul prioritizează investițiile din bugetul național

Guvernul României a aprobat ieri la propunerea Ministerului Dezvoltării, un act normativ care stabilește prioritizarea investițiilor finanțate din bugetul național, în scopul menținerii echilibrului bugetar și asigurării sustenabilității finanțelor publice, a anunțat ministrul Cseke Attila.

„Aceste măsuri au ca obiectiv reevaluarea priorităților investiționale la nivel central și local, astfel încât fondurile publice să fie utilizate mai eficient”, a declarat ministrul dezvoltării.

Ce prevede actul normativ

Proiectele finanțate prin Programul „Anghel Saligny” vor putea încheia contracte de execuție până la sfârșitul anului viitor, pentru a sprijini continuarea lucrărilor.

Ministerul Dezvoltării va finanța, din venituri proprii, verificările tehnice și financiare ale lucrărilor.

Stadioanele vor fi construite doar cu implicarea autorităților locale, prin convenții de cofinanțare în cuantum de 25% din valoarea lucrărilor.

Lucrările începute vor continua, însă noi proiecte nu vor începe până la 1 ianuarie 2027, decât dacă finanțarea este asigurată integral de autoritatea locală.

Optimizarea programelor de investiții

Unele proiecte cu obiective similare, cum ar fi îmbunătățirea accesului la serviciile de apă și canalizare, finanțate prin Programul „Anghel Saligny” și Compania Națională de Investiții, vor fi realizate printr-un singur program, pentru a evita suprapunerile și a eficientiza fondurile.

Ministrul Cseke Attila a precizat că, în actualul context economic, se va opri derularea unor subprograme de investiții, printre care:construirea sau modernizarea sălilor de sport și a complexelor sportive;construirea sau modernizarea sălilor de cinema și a așezămintelor culturale;lucrările de infrastructură rutieră de interes local și județean;proiectele de alimentare cu apă și canalizare sau lucrările la fosele septice.

Scopul măsurilor: creșterea disciplinei bugetare, reducerea cheltuielilor inutile și concentarea resurselor financiare pe proiectele prioritare, care aduc beneficii directe comunităților locale.

Recente

 PUNCTE DE PRIM AJUTOR ACTIVE LA TÂRGOVIȘTE, ÎN PLIN COD ROȘU DE CANICULĂ

Municipiul Târgoviște se află și astăzi, sub avertizare meteo...

Cum alegi cele mai bune substante de tratare a apei din piscina pentru o apa limpede si sigura

O piscina curata nu inseamna doar o apa cristalina,...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

Nu rata

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

 PUNCTE DE PRIM AJUTOR ACTIVE LA TÂRGOVIȘTE, ÎN PLIN COD ROȘU DE CANICULĂ

Municipiul Târgoviște se află și astăzi, sub avertizare meteo de Cod Roșu de temperaturi extreme, cu valori ce pot urca până la 41°C și...

Cum alegi cele mai bune substante de tratare a apei din piscina pentru o apa limpede si sigura

O piscina curata nu inseamna doar o apa cristalina, ci si un mediu sigur pentru intreaga familie. Chiar daca sistemul de filtrare elimina impuritatile...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important privind o nouă metodă de înșelăciune care circulă în spațiul public și care vizează cetățenii...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.