ACTUAL

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează Gala Cercetării Științifice 2025

Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează  Gala Cercetării Științifice, ediția 2025, care va avea loc între 17 și 19 noiembrie în Campusul Universitar de pe strada Aleea Sinaia, nr....

Primarul Daniel Cristian Stan a semnat contractul pentru modernizarea Bazinului Olimpic din Târgoviște

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul de eficientizare energetică și modernizare a Bazinului Olimpic din cadrul Complexului Turistic de...

 Ambulanță nouă pentru ISU Dâmbovița,  un pas important pentru siguranța dâmbovițenilor

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița continuă procesul de modernizare a parcului auto, odată cu primirea unei ambulanțe SMURD complet echipate, de ultimă...

Programe de formare profesională, organizate în octombrie de AJOFM Dâmbovița

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița va derula, în luna octombrie 2025, un număr de opt programe de formare profesională, la care vor...

Holcim România sprijină construirea noii Clinici de Terapie Intensivă pentru Nou-Născuți de la Târgu Mureș

București, 25 septembrie 2025 Holcim România se alătură proiectului de construcție a noii Clinici de Terapie Intensivă pentru Nou-Născuți din cadrul Spitalului Clinic Județean de...

Măsuri stricte  la meciul Chindia Târgoviște – CSC Dumbrăvița

 Jandarmii dâmbovițeni vor fi prezenți marți, 2 septembrie, începând cu ora 19:30, pe stadionul „Eugen Popescu”, pentru a asigura ordine și siguranță la partida de fotbal din Liga...

Razie a polițiștilor în domeniul silvic: 47 de sancțiuni și lemn confiscat în valoare de 10.000 lei în Dâmbovița

 Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, prin Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, au desfășurat o acțiune de amploare pe raza județului, menită să prevină...

Șofer băut a provocat o coliziune în lanț pe DN 61, în  comuna dâmbovițeană Petrești 

Pe  DN 61, în localitatea Greci, comuna Petrești, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule și o utilitară...

Nu rata

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...