Șoferii sunt sfătuiți să reducă semnificativ viteza când sunt precipitații ori carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei

Șoferii sunt sfătuiți să reducă semnificativ viteza când sunt precipitații ori carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei

Polițiștii dâmbovițeni au oprit pentru control, pe drumul județean 720, în Moreni, un ansamblu de vehicule (tir) condus de un bărbat, de 31 de ani, din județul Bihor.

În urma verificărilor efectuate, având în vedere faptul că partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, polițiștii au stabilit că ansamblul de vehicule nu era dotat cu anvelope de iarnă pe roțile axelor de tracțiune și nu avea montate pe acestea lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 1485 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare.

Având în vedere condițiile meteo nefavorabile din această perioadă, pentru reducerea accidentelor rutiere, conducătorii auto sunt sfătuiți să se informeze cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze şi să echipeze autovehiculele corespunzător, cu anvelopele de iarnă sau lanțuri dacă situația o impune!

Astfel, șoferii sunt sfătuiți să reducă semnificativ viteza când sunt precipitații ori carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei.

Sporiţi atenţia la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare şi evitaţi oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe.

În condiții de trafic intens, păstraţi-vă calmul, respectați toate regulile de circulație şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza poleiului/ceții/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente rutiere.

Purtați centura de siguranță, nu folosiți telefonul mobil în timpul șofatului și concentrați-vă în permanență la trafic!

De asemenea, pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.

Recente

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Apel important al medicilor

Medicii trag un semnal de alarmă privind creșterea îngrijorătoare...

Nu rata

APIA Dâmbovița începe plata ajutoarelor de stat

Crescătorii de animale din județul Dâmbovița care au solicitat...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național – CNSLR Frăția, Cartel Alfa, CSDR, Meridian și Blocul Național Sindical (BNS) – au anunțat...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii rutiere, după semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea drumului județean DJ 714, pe tronsonul Glod...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.