Judeţul Dâmboviţa primeşte fonduri substanţiale pentru amenajări și regularizări de râuri

Ca urmare a demersurilor constante și continue făcute de conducerea CJ la nivel central , judeţul Dâmbovița primeşte în lunile următoare finanţări importante pentru amenajări și regularizări de râuri în vederea combaterii efectelor inundațiilor.

Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a ţinut să sublinieze faptul că aceste sume de bani alocate județului sunt cele mai mari din istoria ultimilor zece ani: „În data de  20 martie 2015 a avut loc ședința Administrației Bazinale Buzău-Ialomița în cadrul căreia a fost avizat și programul de investiții pentru anul 2015. Avem alocări importante pentru județ. Cele mai mari de când știu eu. Pentru combaterea inundațiilor în bazinul hidrografic Cricovul Dulce avem o propunere de alocare de 15.082.000 lei. Proiectul presupune un total de 9,5 kilometri consolidări de mal la Vișinești, Valea Lungă, Moreni, Caragiale și Cornești. De asemenea, avem amenajare și regularizare pârâu Ialomicioara în zona comunei Runcu, cu alocare financiară pe acest an de 6.036.000 lei. Proiectul cuprinde lucrări în opt puncte afectate de pe teritoriul comunei Runcu (1,1 kilometri reabilitare albie și 1,3 kilometri apărări de mal). În anul 2014, am avut o sumă de 63.000 lei alocată pentru această lucrare. O altă lucrare are în vedere regularizarea râului Ialomița în amonte și aval Târgoviște, în zona localităților Brănești, Săcuieni, Comișani, Bucșani, Mărcești, Dobra, Gheboaia, Finta și Cornești. Anul acesta avem alocată suma de 14 milioane lei. Finanțarea este prin BDCE (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei), iar lucrările au fost începute în anul 2013. S-au finalizat investițiile din: Brănești, Pucioasa, Priboiu, Vulcana Pandele și parțial Nisipuri.”, a  afirmat Adrian Țuțuianu.Şi obiectivele de investiții cu studiile de fezabilitate elaborate și avizate au fost luate în calcul . Aici intră reabilitarea derivației Ialomița-Ilfov, cu o propunere financiară pentru acest an de 3.625.000 lei; amenajare și regularizare pârâu Bizdidel în zona comunei Bezdead și a orașului Pucioasa (1,58 kilometri de apărări de mal 1,58 kilometri de calibrare albie și două praguri de fund) cu alocare de 10.557.000 lei în acest an: „Pentru mărirea gradului de siguranță a acumulării Pucioasa, ceea ce înseamnă punerea în siguranță a barajului – decolmatare lac, reabilitare echipament hidromecanic și rețele electrice, centru de monitorizare și exploatare – și sistemul informațional de gospodărire a apelor, suma stabilită este de 63.754.000 lei. Obiectivul este propus la finanțare prin Banca Mondială. Eu zic că sunt sume extraordinar de importante pentru lucrări care sunt necesare și utile”, a  mai declarat Adrian Țuțuianu, președintele CJ.În anul 2014 inundaţiile au lovit judeţul Dâmboviţa în repetate rânduri.

Recente

 PUNCTE DE PRIM AJUTOR ACTIVE LA TÂRGOVIȘTE, ÎN PLIN COD ROȘU DE CANICULĂ

Municipiul Târgoviște se află și astăzi, sub avertizare meteo...

Cum alegi cele mai bune substante de tratare a apei din piscina pentru o apa limpede si sigura

O piscina curata nu inseamna doar o apa cristalina,...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

Nu rata

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

 PUNCTE DE PRIM AJUTOR ACTIVE LA TÂRGOVIȘTE, ÎN PLIN COD ROȘU DE CANICULĂ

Municipiul Târgoviște se află și astăzi, sub avertizare meteo de Cod Roșu de temperaturi extreme, cu valori ce pot urca până la 41°C și...

Cum alegi cele mai bune substante de tratare a apei din piscina pentru o apa limpede si sigura

O piscina curata nu inseamna doar o apa cristalina, ci si un mediu sigur pentru intreaga familie. Chiar daca sistemul de filtrare elimina impuritatile...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important privind o nouă metodă de înșelăciune care circulă în spațiul public și care vizează cetățenii...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.