VIDEO. Merg la şcoală cu o căruţă

Deşi pare incredibil, aproape 100 de copii, din două sate ale comunei Pietrari trebuie să îndure acest chin pentru că spun profestorii , edilul localităţii a preferat să plătească telefoanele angajaţilor de la primărie, în loc să achite reparaţia mijlocului de transport. Deşi au trecut şase luni de când microbuzul şcolar din localitatea dâmboviţeană Pietrari s-a defectat, autorităţile locale nu au făcut decât să se plângă , aşa cum susţine primarul localităţii , că nu are bani să plătească reparaţiile autovehicolului, în condiţiile în care, spun profesorii , edilul a preferat să achite facturile de telefonie ale angajaţilor . In aceste condiţii , elevii din satele Şipot şi Valea au fost nevoiţi să vină fie pe jos fie cu o dubă de marfă sau chiar şi cu o căruţă de la mai bine de şapte kilometri. In fiecare dimineaţă, micuţii se trezesc cu noaptea-n cap şi pleacă la şcoală înghesuiţi pe o banchetă unde nu ar putea încăpea decât patru persoane. Cu toate acestea, părinţii preferă acest mijloc de transport pus la dispoziţie de un consilier local decât să -şi lase copii să meargă pe jos prin frig .Odată cu rectificarea bugetară , edilul a transmis conducerii şcolii că va achita reparaţiile microbuzului şi in cel mai scurt timp transportul elevilor se va relua.

Recente

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

Misiune simbolică de Ziua Drapelului Național 

Ca în fiecare an, jandarmii montani din Dâmbovița marchează...

Nu rata

Arderea vegetației uscate este strict interzisă. Măsuri de prevenire în perioadele caniculare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița trage...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important privind o nouă metodă de înșelăciune care circulă în spațiul public și care vizează cetățenii...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în localitatea Butimanu, fiind implicate trei vehicule, potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a organizat un exercițiu de evacuare și adăpostire a personalului în cadrul unui operator economic din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.