PREMIERA NATIONALA LA TARGOVISTE: PRIMUL TRIBUNAL INSTITUTIONALIZAT DE ARBITRAJ

Vineri 12 septembrie a.c la Târgovişte s-a înregistrat o premieră naţională: a fost inaugurat primul Tribunal Instituţionalizat de Arbitraj.tribunalul de arbitraj
Pentru cei neiniţiaţi încă, trebuie sa cunoaşteţi că, in caz de litigiu, părţile, prin convenţia arbitrală, pot sa să prevadă că litigiile dintre ele pot fi soluţionate pe calea arbitrajului, fie ca vor fi supuse unei instituţii permanente de arbitraj – arbitrajul instituţionalizat – sau unui arbitraj ad-hoc.
Prin străduinţa doamnei Rodica Vlaicu, la Târgovişte, a fost înfiinţat primul Tribunal Instituţionalizat de Arbitraj Dâmboviţa, ca formă de jurisdicţie arbitrală care se constituie şi funcţionează în mod permanent pe lângă Asociaţia Camera de Arbitraj Dâmboviţa. La aceasta instituţie de jurisdicţie alternativă, având caracter privat, pot sa apeleze persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu, acestea putând sa convină soluţionarea pe calea arbitrajului a litigiile dintre ele. Se poate solicita soluţionarea oricărui litigiu civil, cu excepţia celor care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună.
O întrebare logica pe care justiţiabilii si-o vor pune este de ce să apeleze la aceasta forma de jurisdicţie alternativa si nu la justitia statala, de drept comun. Raspunsul este simplu de dat si, consider eu, convingator.
– In primul rand, in cadrul arbitrajului, procesul de justitie se desfasoara de la bun inceput potrivit vointei partilor. Acestea au libertatea deplina de a-si alege arbitrul (judecatorul), ceea ce nu se intampla in justitia statala. – Partile isi pot stabili singure o procedura supla, eficienta, care sa le satisfaca necesitatile, iar costurile implicate de o actiune pe calea arbitrajului sunt, evident, mult mai mici decat cele de la instanta statala.
– De asemenea, nu va putea fi ignorat avantajul privind caracterul privat, nepublic, asigurat de aceasta forma de justitie;
– Arbitrajul reprezinta, de asemenea, un mod rapid de solutionare a unei dispute intre parti, spre deosebire de procedura greoaie a justitiei statale, respectiv de maxim 6 luni si nu de ani si ani de termene si amânari.
Desigur, in privinta avantajelor si dezavanatajelor apelarii la arbitraj sunt si vor mai fi dezbateri numeroase. De aceea, si nu numai, apelarea la aceasta forma de jurisdictie alternativa se va face gradual, dupa convingerea justitiabililor de prevalenta avantajelor ei.
Arbitru,
Stefan Ionita
STEFAN

Recente

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

Nu rata

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima vedere, o decizie despre marcă sau preț. În realitate, primul și cel mai important criteriu...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și nuanțe care rămân în preferințele clientelor ani la rând. Milky white face parte din a...

52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt...

Peste jumătate dintre organizațiile afectate de ransomware au raportat că atacul s-a produs într-un weekend sau într-o zi de sărbătoare, în timp ce 78%...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.