Un biciclist accidentat, a fost ajutat de jandarmii montani şi salvamontiştii din Dâmbovița

Astăzi, 07 septembrie a.c., în jurul orelor 10.45, în urma unui apel telefonic prin S.N.U.A.U. “112”, membrii unei patrule de jandarmi din cadrul Postului Montan Ordine Publică Zănoaga, au intervenit în sprijinul unui biciclist care s-a accidentat în zona Dichiu din Masivul Montan Bucegi.jandrmeria monrtana
Mai mulți bicicliști din municipiul Ploiești, au plecat din zona Babele din Platoul Bucegi și se deplasau către zona Boboci. La un moment dat, în zona Dichiu, unul dintre turiști a alunecat cu bicicleta din cauza vitezei mari la coborâre și s-a accidentat.
Jandarmii montani s-au deplasat de urgență la locul accidentului și, împreună cu un echipaj al Serviciului Salvamont Dâmbovița, au acordat primul ajutor la fața locului biciclistului accidentat. Acesta prezenta un traumatism cranio-cerebral frontal, o fractură deschisă la nivelul membrului superior drept și mai multe echimoze.
Biciclistul accidentat a fost preluat ulterior de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dâmbovița și trasportat la spital pentru investigații suplimentare.

***
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

Recente

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC)...

 Noile semafoare pietonale din Târgoviște

Noul sistem de semaforizare instalat pe principalele artere din...

Nu rata

Cât ajunge să coste pregătirea unui elev în 2026

 Elevii  se pregătesc să vevină în bănci, însă pentru...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa României și a obținut calificarea în play-off, după o victorie obținută în deplasare, pe terenul...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a aproximativ 16.795 de euro, pentru amenajarea spațiului verde din zona ANAF. Potrivit informațiilor publicate în achiziția...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) vine cu reguli mai stricte pentru construcțiile realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.