BRACONAJ: Trei bărbaţi sunt cercetaţi de poliţişti sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu efective din cadrul Poliţiei Oraşului Titu, au desfăşurat o acţiune pe raza oraşului Titu, pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic.braconier

În cadrul acţiunii, poliţiştii au prins în flagrant trei bărbaţi, care au vânat un căprior, fără a poseda autorizaţie de vânătoare.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au descoperit in portbagajul unui autoturism, găsit la faţa locului, două arme de vânătoare şi două cartuşe nepercutate, bunurile fiind ridicate în vederea expertizării din punct de vedere balistic.

Totodată, poliţiştii au stabilit că unul dintre bărbaţi este vânător în cadrul A.J.V.P.S. Dâmboviţa, iar ceilalţi doi nu au nicio calitate în acest sens.

Cei trei sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „braconaj cinegetic” şi „uz de armă letală fără drept”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.

Căpriorul în cauză a fost ridicat în vederea efectuării unei expertize medico-veterinare.

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.