Turişti rătăciţi în Platoul Montan Bucegi şi recuperaţi de jandarmi

Trei turişti au urcat pe munte, dar s-au rătăcit din cauza ceţii dense şi nu au ştiut să continue traseul. Turiştii, doi bărbaţi şi o femeie, sunt din Bucureşti şi urcaseră în masivul dâmboviţean Bucegi pentru a parcurge mai multe trasee. În momentul în care au fost găsiţi de jandarmii montani de la Peştera, cei trei turişti se aflau într-o stare de epuizare fizică, dar nu au necesitat îngrijiri medicale. OLYMPUS DIGITAL CAMERATuriştii s-au rătăcit pe munte în zona Cocora şi nu au mai ştiut să continue traseul către Padina şi imediat au cerut sprijinul jandarmilor montani de la Peştera. Jandarmii montani au intervenit imediat şi i-au îndrumat să rămână pe loc pentru a evita să se rătăcească sau să cadă în vreo prăpastie. Turiştii însoţiţi de jandarmi au ajuns în siguranţă la Cuibul Dorului, de unde au plecat spre Sinaia. În Masivul Bucegi este ceaţă, iar vântul bate cu putere. Jandarmii montani recomandă turiştilor să evite să urce pe munte, întrucât riscă să se rătăcească ori să rămână blocaţi pe traseele montane, în condiţiile în care în Masivul Bucegi, la peste 2.000 de metri altitudine, vântul bate cu putere şi este ceaţă. Turiştii trebuie să dea dovadă de cât mai multă prudenţă şi să aibă un echipament adecvat atunci când pornesc în drumeţii la poalele muntelui. Jandarmii montani recomandă turiştilor să ţină cont de următoarele: să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, condiţiile climaterice locale, precum şi starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu; să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii; să aibă echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor, sac de dormit; să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu; să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice; să echipeze autoturismele pentru iarnă şi să aibă carburant suficient pentru a rămâne cu motorul pornit, în situaţii de înzăpezire; să solicite sprijinul jandarmilor montani apelând numărul unic de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.

Recente

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC)...

 Noile semafoare pietonale din Târgoviște

Noul sistem de semaforizare instalat pe principalele artere din...

Nu rata

Cât ajunge să coste pregătirea unui elev în 2026

 Elevii  se pregătesc să vevină în bănci, însă pentru...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa României și a obținut calificarea în play-off, după o victorie obținută în deplasare, pe terenul...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a aproximativ 16.795 de euro, pentru amenajarea spațiului verde din zona ANAF. Potrivit informațiilor publicate în achiziția...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) vine cu reguli mai stricte pentru construcțiile realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.