Grup infracţional, constituit din 7 persoane, dintre care 3 agenţi de poliţie şi un ofiţer de jandarmi, specializat în săvârşirea infracţiunii de furt cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa au procedat la destructurarea unui grup infracţional, constituit din 7 persoane, dintre care 3 agenţi de poliţie şi un ofiţer de jandarmi, specializat în săvârşirea infracţiunii de furt cu consecinţe deosebit de grave.În acest sens, la data de 18 septembrie 2013, în cauză au fost efectuate un număr de 8 percheziţii domiciliare pe raza  judeţelor Dâmboviţa şi Prahova, la locuinţele membrilor grupării.Mascati

        Din cercetările efectuate în cauză se conturează suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au sustras conducte magistrale de transport produse petroliere amplasate în judeţul Dâmboviţa.

          Activitatea infracţională a fost sprijinită de către 3 inculpaţi, agenţi de poliţie deţinând funcţia de şef de post în cadrul I.P.J.  Dâmboviţa, suspectaţi că au asigurat sprijin inculpaţilor pentru a nu fi depistaţi în timpul săvârşirii furturilor şi un ofiţer de jandarmi din cadrul I.J.J. Dâmboviţa, suspectat că a furnizat inculpaţilor informaţii privind traseul şi orarul patrulelor mobile care asigurau paza conductelor de transport produse petroliere.

          În această modalitate, se reţine că membrii grupării au cauzat un prejudiciu de aproximativ 1.200.000 de lei.

          Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea pentru 24 de ore a 7 inculpaţi şi vor solicita instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile.

          Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dâmboviţa şi   lucrătorilor din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi Dâmboviţa şi Prahova.

          Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Dâmboviţa.

          Facem precizarea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.

Biroul de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa face următoarele precizări:

 
–                   Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui angajat al Jandarmeriei Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii unor fapte de natură penală;
–                   Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a acordat sprijin şi va coopera cu organele de anchetă pentru lămurirea tuturor aspectelor referitoare la acest caz;

–                   La nivelul unităţii se desfăşoară o anchetă internă pe linie discipliară.

Doi poliţişti de la Postul de Poliţie I.L.Caragiale reţinuţi pentru luare de mită

Recente

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Nu rata

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC)...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și nuanțe care rămân în preferințele clientelor ani la rând. Milky white face parte din a...

52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt...

Peste jumătate dintre organizațiile afectate de ransomware au raportat că atacul s-a produs într-un weekend sau într-o zi de sărbătoare, în timp ce 78%...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa României și a obținut calificarea în play-off, după o victorie obținută în deplasare, pe terenul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.