VIDEO. O tânără a leșinat în timpul Marathonului 7500. Salvarea a venit din partea salvamontiştilor dâmboviţeni

IMG_0903Final nefericit pentru o concurentă la a V-a ediţie a Marathonului 7500, secţiunea Elită,echipă mixtă care se desfăşoară în aceste zile, 18-21 Iulie 2013, în munţii Bucegi.O tânără de 31 de ani, din Galaţi a leșinat după ce a alergat zeci de kilometri la cel mai dificil traseu din România, Marathon 7500, care presupune parcurgerea unui traseu extrem de dur, de 95 de kilometri, prin Munţii Bucegi.Tânăra a fost transportat la spital de un echipaj SMURD. Incidentul nefericit s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona Vârful Omu şi imediat salvamontiştii dâmboviţeni aflaţi în zona au intervenit dacă s-ar fi întârziat viaţa tinerei ar fi fost în pericol, aceasta putea deceda.Traseul fiind unul destul de dificil, cu teren accidentat un alt echipaj de salvamontişti de la Serviciul Judeţean de Salvamont Dâmboviţa a plecat în sprijinul celorlaţi salvamontişti.Salvamontiştii pentru a putea scuti din timpul de intervenţie au folosit un baghi-ATV. Femeia era epuizată fizic,prezenta o stare de inconştienţă.Imediat salvamontiştii i – au acordat primul ajutor după care au transportat-o cu baghi-ATV- ul până în zona Piatra Arsă de unde a fost preluată de un echipaj SMURD sosit de urgență la fața locului. După ce i s-a acordat primul ajutor, tânăra a fost transportat la spital.Tinerei i s-a făcut rău după ce a alergat zeci de kilometri la cel mai dificil traseu din România, Marathon 7500, secţiunea Elită,echipa mixtă.

Echipa de salvatori montani de la Refugiul Pestera care s-a deplasat urgent in locatia amintita a gasit concurenta in varsta de 31 ani, epuizata, deshidratata masiv cu sindrom vertiginos ce regurgita tot ce I se administra pe cale orala.
 In urma examinarilor facute la fata locului de catre medicul echipei Salvamont Dambovita s-a constatat necesitatea transportarii pacientei la cea mai apropiata unitate sanitara, functiile vitale (tensiunea arteriala, pulsul si respiratia) fiind constant monitorizate atat la fata locului cat si pe durata transportarii catre echipajul SMURD , solicitat de catre salvatorii montani”, a declarat Petru Acon, medic Salvamont Dâmboviţa

Alături de tânără se afla colegul de echipă, un bărbat în vârstă de 32 de ani din Buzău,care intrase într-o stare de panică.Dintr-o primă examinare medicală la faţa locului se pare că tânăra a consumat în exces energizante pentru a rezista însă se pare că nu i-au fost de folos. Marathon 7500 este o competiţie care presupune parcurgerea unui traseu marcat integral în Munţii Bucegi, cu o diferenţă de nivel pozitivă de aproximativ 7500 de metri.Linia de Start/Finish este lângă sediul Salvamont Peştera. Maratonul cuprinde două secţiuni : Elită şi Hobby, fiecare secţiune având câte trei categorii (feminin, masculin, mixt). Este obligatoriu ca echipele să fie formate din două persoane.Vârsta minimă pentru inscrierea în concurs este 18 ani.Timpul efectiv de concurs este: 40 de ore pentru secţiunea Elită unde a fost participantă şi tânăra care a leşinat şi de 16 ore pentru secţiunea Hobby. Distanţa parcursa fiind aproximativ 90 km la secţiunea Elită şi aprox. 45 km la secţiunile Hobby.

Recente

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

Misiune simbolică de Ziua Drapelului Național 

Ca în fiecare an, jandarmii montani din Dâmbovița marchează...

Nu rata

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

Misiune simbolică de Ziua Drapelului Național 

Ca în fiecare an, jandarmii montani din Dâmbovița marchează...

Arderea vegetației uscate este strict interzisă. Măsuri de prevenire în perioadele caniculare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița trage...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important privind o nouă metodă de înșelăciune care circulă în spațiul public și care vizează cetățenii...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în localitatea Butimanu, fiind implicate trei vehicule, potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a organizat un exercițiu de evacuare și adăpostire a personalului în cadrul unui operator economic din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.