Parazăpezi pe DN 71 Bucureşti – Târgovişte

parazapeziPe DN 71 Târgovişte – Bucureşti, în dreptul localităţii Cuza Vodă, autorităţile au început montarea de parazăpezi, după principiul un metru da, unul ba, în total 5000 de metri liniari, din cei 75 de kilometri cât este distanţa între cele două oraşe.

Locuitorii din Cuza Vodă cred că parazăpezile ar fi trebuit montate înainte de prima zăpadă. Ei povestesc că parazăpezi au mai fost instalate şi în alţi ani, însă au dispărut. „Probabil că s-au furat”, spune un localnic. Nu sunt multe, dar „la noi, în Dâmboviţa, e bine. Chiar m-am mirat că le pune”, spune altul.

Relu Popescu, directorul Secţiei de Drumuri Naţionale – SDN Dâmboviţa, spune că parazăpezile au fost instalate în zonele cele mai rele identificate de instituţie de-a lungul timpului.

Iarna trecută, în timpul unei ninsori puternice, coada de maşini blocate pe Drumul Naţional 71 ajunsese în dreptul localităţii Sălcioara la peste doi kilometri. Din acest motiv, „această protecţie cu parazăpezi ar trebui extinsă mai ales în zonele în care se ştie din statistică şi din mediile multianuale făcute că sunt zone unde se produc fenomene meteo care duc la blocarea drumurilor”, arată Gabriel Grozavu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

„Nu ştiu să spun exact care a fost motivul pentru care nu s-au montat până acum”, spune primarul comunei Sălcioara, Valentin Pârvu.

În total, pe drumurile naţionale ale României ar fi nevoie de aproximativ 1500 de kilometri de parazăpezi.

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.