Tânăr prins sub dărâmăturile fostei şcoli speciale din Picior de Munte! VIDEO

Un tânăr de 19 ani din comuna Dragodana ,sat Picior de Munte peste care a căzut un zid al fostei scoli speciale din localitatea Picior de Munte a fost transportat în stare gravă cu elicopterul SMURD la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti,existând suspiciunea că  victima era la furat de cărămizi.Zidul prăbuşit i-a prins picioarele bărbatului,care a fost tot timpul conştient,iar la faţa locului s- au deplasat două echipaje de pompieri care au scos rănitul de sub dărâmături şi un aparat de zbor care a  preluat pacientul.Incidentul a fost anunţat prin serviciul unic de urgenţă 112,iar la intervenţie au participat pompierii militari şi două salvări,de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă  Judeţean Dâmboviţa,echipajele medicale acordând îngrijiri medicale tânărului imediat după ce a fost scos:”S-a intervenit cu două autospeciale pentru deblocarea unei persoane rămasă sub dărâmături .”,cpt.Cătălin Dăncescu,ISU Dâmboviţa .”În prezent pacientul este stabil ,are o fractură de femur ,contuze minore pe piciorul stâng .Nu i-a atins nici abdomenul ,nici toracele .Este transportat la Spitalul Floreasca cu elicopterul SMURD ” , a declarat dr.Dan Comănescu ,medic Ambulanţa Dâmboviţa .Anchetatorii cercetează împrejurările în care a avut loc incidentul,iar la faţa locului a sosit şi tatăl tânărului de 19 de ani:”M-a sunat  şi mi-a spus că s-a întâmplat  ceva,el venise să ia nişte cărămizi ” a declarat tatăl tânărului rănit . Poliţiştii cercetează împrejurările în care tânărul a fost rănit,surse judiciare confirmând faptul că tânărul ar fi fost la furat din ruinele fostei şcoli speciale din localitatea Picior de Munte,iar dacă va fi găsit vinovat de furt calificat riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 şi 15 ani:,,La intervenţie au fost şi două  ambulanţe,de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa,care i -au acordat îngrijiri medicale tânărului după ce a fost scos.Deocamdată nu se ştie cum s-a produs incidentul şi ce făcea bărbatul acolo,se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările în care victima a ajuns la ruinele fostei şcoli speciale din satul Picior de Munte,comuna Dragodana.Pacientul,care are 19 ani şi este domiciliat în Picior de Munte a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti,are fractură de femur drept şi escoriaţii,este în stare gravă,dar  conştient.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa,subinspector Alexandra Niculae. VIDEO

Recente

Cât poate costa o greșeală de securitate pentru o companie?

Multe companii investesc constant în dezvoltare, echipamente, personal și...

Vacanța la plajă fără SPF? Un risc pe care nu merită să ți-l asumi

Vara vine cu vacanțe, ieșiri la mare și multe...

Hrană de calitate pentru animalul de companie: de ce contează mai mult decât crezi

Cei mai mulți dintre noi am ajuns, măcar o...

Substante pentru piscina si tratarea apei – Ghid complet pentru o apa curata si sigura

Apa limpede si curata este unul dintre cele mai...

Nu rata

Azman a evaluat rolul ascendent al Turciei în cadrul european al sănătății transfrontaliere

Cererea în creștere pentru tratamente dentare în Europa antrenează...

Cât poate costa o greșeală de securitate pentru o companie?

Multe companii investesc constant în dezvoltare, echipamente, personal și procese interne, însă securitatea rămâne adesea pe lista priorităților amânate. Problema este că un incident...

Vacanța la plajă fără SPF? Un risc pe care nu merită să ți-l asumi

Vara vine cu vacanțe, ieșiri la mare și multe ore petrecute în soare. Pentru mulți, plaja înseamnă relaxare, bronz și stare de bine. Totuși,...

Hrană de calitate pentru animalul de companie: de ce contează mai mult decât crezi

Cei mai mulți dintre noi am ajuns, măcar o dată, în fața raftului de la magazin, ținând în mâini două pungi de hrană și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.