Ionuţ Săvoiu în dialog permanent cu autorităţile şi cetăţenii.

Ionuţ Săvoiu este candidatul USL pentru funcţia de deputat în Colegiul 7 Titu. Pentru că Ionuţ Săvoiu  este de părere că dialogul permanent cu autorităţile şi cetăţenii este de natură să ajute la rezolvarea multor probleme cu care aceştia se confruntă, tânărul politician a început deja seria întâlnirilor cu oamenii din colegiu. Astfel, miercuri seară ,Ionuţ Săvoiu  alături de preşedintele Adrian Ţuţuianu a mers la Potlogi şi Poiana  unde s-a întâlnit cu mai mulţi cetăţeni din cele două localităţi  precum şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale.Ionuţ Săvoiu şi Adrian Ţuţuianu au fost în mijlocul oamenilor cu care au şi stat îndelung de vorbă, pentru a le afla problemele cu care se confruntă:”Vă rog să intrăm într-o logică a campaniei electorale .Vreau ca la Poiana să ieşim învingători la fel ca în celelalte localităţi.Şi vă spun că vom fi învingători pentru că toate sondajele ne dau pe primul loc.Însă un lucru este important să închidem colegiile  şi asfel  vom avea o majoritate în Parlament .Ionuţ Săvoiu ştie ce are de făcut iar pe 9 decembrie fiţi alături de el ” a afirmat  Adrian Ţuţuianu Totodată, Ionuţ Săvoiu  a mai spus că, în zonă este nevoie ca, atât deputatul, cât şi senatorul, să fie buni cunoscători ai problemelor reale ale cetăţenilor. Discuţiile s-au  concentrat în jurul unor subiecte precum redeschiderea Spitalului de la Titu ,crearea de noi locuri de muncă , programele specifice adresate agricultorilor  şi altele .Ionuţ Săvoiu a avut un mesaj foarte clar pentru oamenii din Poiana , spunând că Guvernul Ponta are în vedere mai multe programe pentru a-i ajuta pe agricultorii din zonă să beneficieze aşa cum se cuvine de pe urma muncii lor:”Sunt la a treia vizită în comuna Potlogi ,şi vin cu plăcere ori de câte ori este nevoie .Mă leagă amintiri de această comună.În anul 1998 am făcut delimitarea acestei comune.Este forte important ca pe data de 9 decembrie să obţinem majoritate USL în Guvernul României .Victor Ponta este un om serios care se ţine de promisiuni.Micii producători care muncesc  din zori şi până în noapte trebuie să se bucure din plin de munca lor .Guvernul Victor Ponta are programe ce urmăresc motivarea micilor producători …Veniţi alături de noi şi vom face dreptate până la capăt pe 9 decembrie ” a declarat Ionuţ Săvoiu, candidatul USL pentru funcţia de deputat în Colegiul 7 Titu . Mesajul cetăţenilor a fost unul foarte clar că pe 9 decembrie vor fi alături de USL pentru a face dreptate pâna la capăt :”Vreau să-l felicit pe domnul Ionuţ Săvoiu ,pentru că a fost desemnat să candideze în acest colegiu.Are toate calităţile care îl reprezintă pe un parlamentar.Vă rog domnule Ionuţ Săvoiu să refaceţi demnitatea Parlamentului… Noi suntem alături de dumneavoastră pe 9 decembrie.Vă doresc mult succes ”   a afirmat  un cetăţean .Şi la Potlogi ,Ionuţ Săvoiu a spus că se află în mijlocul comunităţii pentru a găsi căi comune de a rezolva problemele cu care se confruntă localitatea :”Pe 9 decembrie este momentul să facem dreptate până la capăt .Trebuie să susţinem  USL iar domnului primar vreau să-i dau asigurările că voi veni permanent la Potlogi şi nu voi aştepta să bată dumnealui la uşa cabinetului parlamentar ” a declarat Ionuţ Săvoiu. Edilul localităţii Potlogi a dat asigurări că USL va câştiga pe 9 decembrie :”Noi ne ţinem de cuvânt şi pe 9 decembrie vom vota Ionuţ Săvoiu,deputat pentru Colegiul 7 Titu însă vreau ca şi domnul deputat să fie alături de noi ,să nu ne uite şi să facă demersurile necesare  pentru ca localitatea Potlogi să atragă fonduri necesare dezvoltării infrastructurii locale ”  a afirmat primarul  Nicolae Catrina .

Recente

Cât poate costa o greșeală de securitate pentru o companie?

Multe companii investesc constant în dezvoltare, echipamente, personal și...

Vacanța la plajă fără SPF? Un risc pe care nu merită să ți-l asumi

Vara vine cu vacanțe, ieșiri la mare și multe...

Hrană de calitate pentru animalul de companie: de ce contează mai mult decât crezi

Cei mai mulți dintre noi am ajuns, măcar o...

Substante pentru piscina si tratarea apei – Ghid complet pentru o apa curata si sigura

Apa limpede si curata este unul dintre cele mai...

Nu rata

Cât poate costa o greșeală de securitate pentru o companie?

Multe companii investesc constant în dezvoltare, echipamente, personal și...

Vacanța la plajă fără SPF? Un risc pe care nu merită să ți-l asumi

Vara vine cu vacanțe, ieșiri la mare și multe...

Hrană de calitate pentru animalul de companie: de ce contează mai mult decât crezi

Cei mai mulți dintre noi am ajuns, măcar o...

Substante pentru piscina si tratarea apei – Ghid complet pentru o apa curata si sigura

Apa limpede si curata este unul dintre cele mai...

Azman a evaluat rolul ascendent al Turciei în cadrul european al sănătății transfrontaliere

Cererea în creștere pentru tratamente dentare în Europa antrenează...

Cât poate costa o greșeală de securitate pentru o companie?

Multe companii investesc constant în dezvoltare, echipamente, personal și procese interne, însă securitatea rămâne adesea pe lista priorităților amânate. Problema este că un incident...

Vacanța la plajă fără SPF? Un risc pe care nu merită să ți-l asumi

Vara vine cu vacanțe, ieșiri la mare și multe ore petrecute în soare. Pentru mulți, plaja înseamnă relaxare, bronz și stare de bine. Totuși,...

Hrană de calitate pentru animalul de companie: de ce contează mai mult decât crezi

Cei mai mulți dintre noi am ajuns, măcar o dată, în fața raftului de la magazin, ținând în mâini două pungi de hrană și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.