S-a aprobat construirea unui nou stadion în Târgovişte!

Terenul sintetic o necesitate dar şi o afacere pentru Târgovişte!
Terenul sintetic o necesitate dar şi o afacere pentru Târgovişte!

Consilierii judeţeni au aprobat miercuri seară, cu unanimitate de voturi, proiectul de hotărâre privind asocierea CJ Dâmboviţa cu Primăria şi Consiliul Local Târgovişte pentru demararea obiectivului„Construire stadion la standarde internaţionale, la Târgovişte”.

Este pentru prima dată când se vorbeşte în cadru oficial despre construcţia noii arene dâmboviţene, autorităţile oferind cifre şi estimând deja valoarea investiţiei, la aproximativ 6 milioane de euro.

„Stadionul va fi situat în spatele Unităţii Militare de la Gară. Va avea o capacitate de 10.000 de locuri, pistă de atletism, teren de antrenament şi o clădire destinată birourilor şi utilităţilor. Zona este foarte accesibilă, cu intrare atât din Şoseaua de Centură, cât şi din Cartierul CFR. Sunt mulţi factori angrenaţi în acest proiect, pentru care există deja o schiţă. La construcţia stadionului va contribui şi Agenţia Naţională pentru Sport, vor fi şi fonduri de la CJ Dâmboviţa, şi de la Primărie, şi private”, a declarat Florin Popescu, preşedintele CJ Dâmboviţa.Sursa:Liga2.ro

Recente

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

Misiune simbolică de Ziua Drapelului Național 

Ca în fiecare an, jandarmii montani din Dâmbovița marchează...

Nu rata

Arderea vegetației uscate este strict interzisă. Măsuri de prevenire în perioadele caniculare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița trage...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important privind o nouă metodă de înșelăciune care circulă în spațiul public și care vizează cetățenii...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în localitatea Butimanu, fiind implicate trei vehicule, potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a organizat un exercițiu de evacuare și adăpostire a personalului în cadrul unui operator economic din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.