Primarul preşcolarilor la Lucieni

Primarul preşcolarilor la Lucieni
Primarul preşcolarilor la Lucieni

Un adevărat exerciţiu de democraţie s-a derulat la Lucieni.O inedită activitate a avut loc la Lucieni în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel”. La iniţiativa prof.-educator Liliana Mocănescu, la Grădiniţa Lucieni au avut loc alegeri. Cu tot dichisul, cu candidaţi, campanie electorală, buletine de vot, ştampile şi urne. Astfel, preşcolarii au învăţat şi au aplicat toate etapele electorale şi şi-au ales un primar şi un consiliu al preşcolarilor. Apoi au mers cu toţii la Primăria Lucieni, unde au fost întâmpinaţi de primarul Gheorghe Mocănescu. Omologul cel micuţ al domniei-sale, ales prin vot de electoratul grădiniţei, Răzvan Matei, în vârstă de 6 ani, a luat loc alături de adevăratul primar şi au dezbătut probleme ale comunităţii şi ale…grădiniţei. Mai tîrziu, în sala Consiliului Local, primarul cel mic, prichindeii-consilieri, precum şi toţi alegătorii s-au desfătat cu câte o brioşă şi un suc şi au primit din partea primarului Gheorghe Mocănescu şi din partea vice-primarului Sergiu Călinescu câte un ghiozdan în dar de Paşte.

Recente

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

Misiune simbolică de Ziua Drapelului Național 

Ca în fiecare an, jandarmii montani din Dâmbovița marchează...

Nu rata

Arderea vegetației uscate este strict interzisă. Măsuri de prevenire în perioadele caniculare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița trage...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important privind o nouă metodă de înșelăciune care circulă în spațiul public și care vizează cetățenii...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în localitatea Butimanu, fiind implicate trei vehicule, potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a organizat un exercițiu de evacuare și adăpostire a personalului în cadrul unui operator economic din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.