Furtul de cetină se lasă cu zeci de dosare penale

Poliţia  oraşului Fieni şi Secţiei de Poliţie rurală Fieni au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii sustragerilor de material lemnos, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţă, asigurării cu pază a obiectivelor şi pe linia respectării legislaţiei în domeniul drepturilor de autor şi conexe, ocazie cu care au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6100 lei, totodată, fiind confiscate 30 de coroniţe din cetină de brad şi 600 de ţigarete.

Pe raza comunei Moroieni au fost depistaţi numiţii O.I., de 25 de ani şi S.M., de 33 de ani, ambii din localitate, care au pătruns cu intenţie în arii protejate ale Fondului Forestier Naţional, de unde au scos din rădăcină un arbore de esenţă molid.Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de articolul 108 alin. 1, litera a) şi alin. 2, literele a) şi d) din Legea 46/2008, totodată dispunându-se confiscarea materialului lemnos.

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.