Minorii de la Centrul de Reeducare Găeşti în expediţii montane.

 

Proiectul a fost şi este un succes în materie de colaborare şi parteneriat, între instituţii din arii geografice şi sociale diferite

Opt minori sancţionaţi cu măsura educativă a internării în Centrul de Reeducare Găeşti au participat, recent, la activităţile din cadrul proiectului „Arc peste Carpaţi 2011”.
Proiectul a fost şi este un succes în materie de colaborare şi parteneriat, între instituţii din arii geografice şi sociale diferite, este în al VIII-lea an de existenţă şi a angrenat aproximativ 120 de participanţi. Proiectul a fost iniţiat de Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, Cercul de Turism şi alături de tineri de la instituţia amintită au participat grupuri de tinerii din toate cele 3 centre de reeducare din ţară, tineri de la Cercul de Turism din Cugir şi un grup de tineri de la Fundaţia Yoyo din Bucureşti. Anul acesta activităţile din cadru proiectului s-au desfăşurat în judeţul Alba, M-ţii Parâng, la Luncile Prigoanei.
Activităţile au fost diverse, au angrenat toate grupurile de tineri, le-au oferit prilejul să relaţioneze, să comunice şi să înveţe lucruri noi şi utile pentru viaţă. Tinerii au ajutat la marcarea unor trasee turistice din zona M-ţilor Parâng, au participat de asemenea la lecţii de educaţie ecologică şi de acordare a primului ajutor în caz de accidente, au vizitat Mânăstirea Oaşa, cetatea medievală Alba Iulia şi alte obiective culturale locale. Nu au lipsit din programul zilnic competiţiile şi întrecerile sportive între grupurile de tineri, de fiecare dată premiate, iar atmosfera creată de personalul educativ însoţitor a fost una care să faciliteze tinerilor învăţarea socială, cooperarea şi schimbarea de atitudine şi conduită.
Asemenea activităţi, integrate în comunitate, pentru tinerii de la Centrul de Reeducare Găeşti, dar şi pentru ceilalţi tineri de celelalte două centre de reeducare din ţară, Tg. Ocna şi Buziaş, reprezintă oportunităţi pe care le pot valorifica ca experienţe pozitive şi pot favoriza reabilitarea lor socială.
În cursul acestei săptămâni alţi cinci tineri participă la tabăra şcolară, a doua din această vară, de la Mânăstirea Viforâta.Aici, minorii desfăşoară, în cadru proiectului „Reabilitarea prin credinţă”, activităţi moral-religioase, activităţi administrativ-gospodăreşti de sprijinire a comunităţii mânăstireşti, activităţi de formare a autonomiei sociale şi personale, dar şi activităţi recreative. Săptămâna viitoare proiectul va continua, de această dată beneficiare vor fii fetele internate în centrul de reeducare.

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.