Primăria Târgoviște a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”, investiție finanțată prin Programul Regional Sud-Muntenia (PRSM), cu sprijinul ADR Sud-Muntenia. Valoarea proiectului depășește 25 de milioane de lei.
Lucrările vor transforma complet unitatea de învățământ, toate corpurile de clădire urmând să fie reabilitate integral. De asemenea, va fi modernizată curtea liceului, unde vor fi amenajate spații verzi, foișoare și pergole, precum și un sistem modern de iluminat.
Autoritățile locale susțin că investiția face parte din amplul program de modernizare a infrastructurii școlare din municipiu. În ultimii doi ani au fost finalizate lucrările la mai multe școli și grădinițe, iar alte unități de învățământ se află în diferite etape de execuție, licitație sau obținere a finanțării.
Obiectivul administrației locale este ca, în următorii 3-4 ani, toate unitățile de învățământ din Târgoviște să funcționeze la standarde europene.
La finalizarea tuturor proiectelor, peste 20.000 de elevi și preșcolari vor beneficia de școli, grădinițe și licee complet modernizate.
