COD GALBEN de FURTUNI în Dâmbovița:  Urmează 24 de ore cu ploi torențiale, vijelii și grindină

Județul Dâmbovița intră din nou sub incidența unei atenționări meteorologice Cod Galben, valabilă în intervalul 3 iulie, ora 10:00 – 4 iulie, ora 10:00.

Meteorologii anunță perioade de instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale ce pot atinge 50–70 km/h.

De asemenea, sunt posibile căderi de grindină de mici și, izolat, medii dimensiuni (1–3 cm).

Cantitățile de apă vor ajunge la 15–25 l/mp în intervale scurte de timp (1–3 ore), iar pe arii restrânse pot depăși 30–40 l/mp, existând riscul apariției acumulărilor de apă și al unor efecte locale.

Autoritățile recomandă populației să urmărească evoluția vremii, să evite deplasările în timpul fenomenelor severe și să nu se adăpostească sub copaci sau în apropierea stâlpilor și panourilor publicitare care pot fi doborâte de vânt.

Recente

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC)...

Nu rata

 Noile semafoare pietonale din Târgoviște

Noul sistem de semaforizare instalat pe principalele artere din...

52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt...

Peste jumătate dintre organizațiile afectate de ransomware au raportat că atacul s-a produs într-un weekend sau într-o zi de sărbătoare, în timp ce 78%...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa României și a obținut calificarea în play-off, după o victorie obținută în deplasare, pe terenul...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a aproximativ 16.795 de euro, pentru amenajarea spațiului verde din zona ANAF. Potrivit informațiilor publicate în achiziția...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.