Hirotonirea diaconului Constantin Dragomir întru preot la Parohia Valea Lungă – Cricov

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, a săvârșit, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, în ziua de 29 septembrie 2024, în duminica a XIX-a după Rusalii.

În cadrul sfintei slujbe, Chiriarhul  a hirotonit, întru preot, pe seama Parohiei Valea Lungă Cricov, Protoieria Pucioasa, pe tânărul diacon Constantin Dragomir, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște, licență și master.

Referitor la pericopa evanghelică a zilei, Înaltpreasfinția Sa a subliniat, în cuvântul său, că Predica de pe Munte reprezintă esența învățăturii creștine, pe care Fiul lui Dumnezeu Întrupat a propovăduit-o și a dăruit-o întregii omeniri. Ea conține regula de aur a creștinismului, de o frumusețe extraordinară, de fapt legea Noului Testament care are în centrul ei iubirea, iubirea față de Dumnezeu care se validează, se descoperă și se aprofundează prin intermediul iubirii față de aproapele.

Părintele Mitropolit Nifon a arătat, apoi, că recurgerea la violență și răzbunarea, adică contrariul iubirii, reprezintă expresia grosieră a păgânismului, de aceea, astăzi, mai mult decât oricând, trebuie să revenim la valorile evanghelice, la legea iubirii, adică la concepția de viață creștină! Evanghelia a creat o adevărată revoluție a spiritului prin intermediul iubirii manifestate prin milostivire și dreptate, adevărate virtuți ale comportamentului social, născute din cele trei virtuți cardinale: credința, nădejdea și dragostea. Din această perspectivă, răul trebuie transformat în bine și vindecat prin milostenie, ca aplicație practică, socială a iubirii, fiindcă iubirea este cea mai frumoasă cale de a fi în comuniune cu Dumnezeu.

Recente

 AJOFM Dâmbovița organizează cursuri gratuite de calificare. Sunt disponibile 142 de locuri în luna iulie

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița...

Investiție de peste 50 de milioane de lei la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea”. Lucrările se apropie de final

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, anunță că lucrările...

Rețeaua electrică învechită lasă tot mai des dâmbovițenii fără curent  

Fenomenele meteorologice extreme din ultimele zile au scos din...

 COD GALBEN de FURTUNI în Dâmbovița:  Urmează 24 de ore cu ploi torențiale, vijelii și grindină

Județul Dâmbovița intră din nou sub incidența unei atenționări...

Nu rata

 Garda de Mediu verifică toate primăriile și operatorii de salubritate din Dâmbovița

Comisariatul Județean Dâmbovița al Gărzii Naționale de Mediu a...

 AJOFM Dâmbovița organizează cursuri gratuite de calificare. Sunt disponibile 142 de locuri în luna iulie

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița anunță organizarea, în luna iulie 2026, a unor programe de formare profesională gratuite pentru 142...

Investiție de peste 50 de milioane de lei la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea”. Lucrările se apropie de final

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, anunță că lucrările de modernizare și eficientizare energetică de la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” sunt aproape finalizate, astfel...

Rețeaua electrică învechită lasă tot mai des dâmbovițenii fără curent  

Fenomenele meteorologice extreme din ultimele zile au scos din nou la iveală una dintre cele mai mari probleme ale sistemului de distribuție a energiei...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.