O rețea de trafic de persoane și proxenetism a fost destructurată de polițiștii dâmbovițeni 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cercetate pentru trafic de persoane și complicitate la această infracțiune.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat faptul că, în perioadele februarie 2022 – iunie 2023, iulie – septembrie 2023, precum și în luna septembrie 2024, două dintre persoanele cercetate în cauză, respectiv două femei, de 38 și 33 de ani, membre ale aceleași familii, împreună cu o altă persoană, de 39 de ani, care se sustrage urmăririi penale, ar fi recrutat trei persoane vătămate, aflate în situații vulnerabile, pe care le-ar fi exploatat sexual în beneficiul lor material. 

Două dintre victime ar fi fost transportate și adăpostite în diverse locații din orașul Bochum, Germania, unde ar fi fost obligate să practice prostituția, iar sumele de bani astfel obținute ar fi fost însușite de către persoanele cercetate în cauză. 

O altă victimă a fost depistată de către polițiști în cursul zilei de 18 septembrie, într-un imobil situat în municipiul Târgoviște, din probatoriul administrat rezultând că ar fi urmat să fie transportată pe teritoriul Germaniei și obligată la practicarea prostituției.  

În scopul aflării adevărului, probării întregii activități infracționale și tragerii la răspundere penală a celor implicați, la data de 22 februarie a.c., a fost semnat acordul privind constituirea unei echipe comune de anchetă între autoritățile judiciare din România (D.I.I.C.O.T.) și cele din Germania (Parchetul din Bochum).

Tot la data de 18 septembrie a.c., au fost puse în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe teritoriul României și 3 în Germania, fiind descoperite și ridicate înscrisuri, o sumă de bani în euro, un pistol cu aer comprimat supus autorizării, precum și alte mijloace de probă.

În cursul zilei de 18 septembrie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea celor două femei, de 38 și 33 de ani, pentru 24 de ore.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunere de arestare preventivă a uneia dintre femeile cercetate, pentru 30 de zile. 

De asemenea, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița au formulat propunere de arestare în lipsă a persoanei care se sustrage urmăririi penale și au luat măsura controlului judiciar față cealaltă persoană cercetată.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Victimele au beneficiat de măsuri de sprijin și protecție asigurate de reprezentanții  unei asociații non-guvernamentale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Recente

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

Misiune simbolică de Ziua Drapelului Național 

Ca în fiecare an, jandarmii montani din Dâmbovița marchează...

Nu rata

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

Misiune simbolică de Ziua Drapelului Național 

Ca în fiecare an, jandarmii montani din Dâmbovița marchează...

Arderea vegetației uscate este strict interzisă. Măsuri de prevenire în perioadele caniculare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița trage...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important privind o nouă metodă de înșelăciune care circulă în spațiul public și care vizează cetățenii...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în localitatea Butimanu, fiind implicate trei vehicule, potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a organizat un exercițiu de evacuare și adăpostire a personalului în cadrul unui operator economic din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.