La Târgoviște, începe Festivalul–Concurs Național de Muzică Clasică „Belcanto”

În perioada 30 august – 1 septembrie 2024, la Târgoviște va avea loc cea de-a III-a ediție a Festivalului–Concurs Național de Muzică Clasică „Belcanto”, destinat interpreților de muzică clasică, dornici să își construiască o carieră în peisajul muzicii lirice vocal-interpretative.

Pe parcursul evenimentului, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, vor avea loc masterclass-uri de operă și belcanto susținute de membrii juriului, precum și concursul propriu-zis, urmat de o serie de concerte.

 Manifestările se vor încheia pe data de 1 septembrie, când va avea loc Gala Laureaților, în cadrul unui Concert Extraordinar, care va începe la ora 18:00 și se va desfășura la Cinematograful „Independența”. Acesta va fi susținut de Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga, alături de soprana Iulia Isaev, solista Ozana Barabancea, soprana Claudia Marinescu, baritonul Lucian Petrean, tenorii Alin Stoica și Florin Georgescu și contratenorul Alexandru Costea. 

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Menoo sprijină digitalizarea restaurantelor din România prin soluții moderne precum meniu digital, facilitând accesul clienților la oferte și comenzi rapide. Pe lângă această opțiune, platforma integrează plăți directe la masă și aplicații pentru livrare, optimizând astfel procesele și îmbunătățind experiența atât pentru clienți, cât și pentru personalul din restaurante.

Recente

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

Misiune simbolică de Ziua Drapelului Național 

Ca în fiecare an, jandarmii montani din Dâmbovița marchează...

Nu rata

Arderea vegetației uscate este strict interzisă. Măsuri de prevenire în perioadele caniculare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița trage...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important privind o nouă metodă de înșelăciune care circulă în spațiul public și care vizează cetățenii...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în localitatea Butimanu, fiind implicate trei vehicule, potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a organizat un exercițiu de evacuare și adăpostire a personalului în cadrul unui operator economic din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.