Polițiștii dâmbovițeni sunt alături de copiii aflați în taberele de vară

Încă de la începutul vacanței de vară polițiștii Biroului Siguranță Școlară s-au mobilizat și au fost prezenți în rândul tinerilor aflați în taberele școlare din județul Dâmbovița, pentru ca aceștia să se bucure de noile experiențe în siguranță.

Astfel, în perioada 1 – 7 august a.c., polițiștii au desfășurat activități pentru informarea acestora, dar și pentru conștientizarea tinerilor în vederea reducerii gradului de victimizare prin implicarea în evenimente negative care i-ar putea pune în pericol.

În cadrul sesiunilor, polițiștii au discutat cu minorii despre faptele de violență sau bullying și cum pot fi gestionate conflictele.

Un alt subiect abordat a fost reprezentat de riscurile și consecințele asociate consumului unor substanțe psihoactive.

Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare.

Recente

 AJOFM Dâmbovița organizează cursuri gratuite de calificare. Sunt disponibile 142 de locuri în luna iulie

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița...

Investiție de peste 50 de milioane de lei la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea”. Lucrările se apropie de final

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, anunță că lucrările...

Rețeaua electrică învechită lasă tot mai des dâmbovițenii fără curent  

Fenomenele meteorologice extreme din ultimele zile au scos din...

 COD GALBEN de FURTUNI în Dâmbovița:  Urmează 24 de ore cu ploi torențiale, vijelii și grindină

Județul Dâmbovița intră din nou sub incidența unei atenționări...

Nu rata

 Garda de Mediu verifică toate primăriile și operatorii de salubritate din Dâmbovița

Comisariatul Județean Dâmbovița al Gărzii Naționale de Mediu a...

 AJOFM Dâmbovița organizează cursuri gratuite de calificare. Sunt disponibile 142 de locuri în luna iulie

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița anunță organizarea, în luna iulie 2026, a unor programe de formare profesională gratuite pentru 142...

Investiție de peste 50 de milioane de lei la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea”. Lucrările se apropie de final

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, anunță că lucrările de modernizare și eficientizare energetică de la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” sunt aproape finalizate, astfel...

Rețeaua electrică învechită lasă tot mai des dâmbovițenii fără curent  

Fenomenele meteorologice extreme din ultimele zile au scos din nou la iveală una dintre cele mai mari probleme ale sistemului de distribuție a energiei...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.