La  Școala Gimnazială „Grigore Alexandescu” din Târgoviște,  lucrările de reabilitare avansează rapid

La  Școala Gimnazială „Grigore Alexandescu” din Târgoviște,  lucrările de reabilitare avansează rapid, începe să se vadă diferența.

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan spune că  totul este în  grafic, sunt  primele lucrări de anvergură care au vizat vreodată Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu”, unitate de învățământ din microraionul nr. 11 (actualul cartier Vlad Țepeș) al municipiului Târgoviște!

 Astfel, școala amintită face obiectul unui proiect important de renovare energetică, în cadrul căruia vor fi realizate intervenții prin care întreaga unitate de învățământ va fi termoizolată, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate echipamente alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, etc.

Finanțarea lucrărilor, în cuantum de 12.941.748  lei, este asigurată prin Planul național de redresare și reziliență, Componenta C5 – Runda 2 – Valul renovării.

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.