Una dintre prioritățile PSD la guvernare este să atragă cât mai multe fonduri europene 

 Una dintre prioritățile PSD la guvernare este să atragă cât mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea tuturor comunităților din România. Fonduro pentru drumuri și autostrăzi, pentru căi ferate și unități spitalicești, pentru școli, grădinițe sau creșe și multe alte domenii care necesită investiții publice. Sunt șantiere în toată țara. 

 Un aspect important pentru locuitorii de la orașe de această dată, îl reprezintă anveloparea clădirilor de locuințe. În prezent acest proces se desfășoară bine, asociațiile de proprietari suportă minimum 10% din costul lucrărilor, bani ce sunt recuperați timp de 10 ani.

PSD a depus o propunere legislativă care prevede ca suma ce reprezintă contribuția proprie a asociațiilor de proprietari pentru anveloparea clădirilor de locuințe să poată fi asigurată integral din bugetul local, fără recuperarea acesteia, în baza hotărârii consiliului local.

”  Este o propunere dreaptă, social-democrată, ce reduce sentimentul de inechitate socială, care va conduce la accelerarea Programului Național de Reabilitare Termică a Blocurilor de Locuințe, propunere pe care o voi susține cu toate mijloacele de care dispun ca să fie votată până la finalul acestui mandat.”, a transmis PSD 

Recente

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Nu rata

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC)...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și nuanțe care rămân în preferințele clientelor ani la rând. Milky white face parte din a...

52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt...

Peste jumătate dintre organizațiile afectate de ransomware au raportat că atacul s-a produs într-un weekend sau într-o zi de sărbătoare, în timp ce 78%...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa României și a obținut calificarea în play-off, după o victorie obținută în deplasare, pe terenul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.