Concertul extraordinar „Primăvara Clasică Europeană” sărbătorește Ziua Europei la Târgoviște

Intrarea se face pe bază de invitație, care se poate procura de la sediul Centrului Județean de Cultură sau de la Cinematograful „Independența”, începând cu data de 23 aprilie 2024, în limita locurilor disponibile

Pe 9 mai, începând cu ora 18:00, la Cinematograful Independența, va avea loc concertul extraordinar „Primăvara Clasică Europeană”, devenit tradiție.

Intrarea se face pe bază de invitație, care se poate procura de la sediul Centrului Județean de Cultură sau de la Cinematograful „Independența”, începând cu data de 23 aprilie 2024, în limita locurilor disponibile.

Ziua Europei, sărbătoarea anuală a păcii și unității în Europa, va fi marcată și anul acesta, la Târgoviște, data de 9 Mai fiind o zi importantă pentru Uniunea Europeană, constituită în 1954 și, în egală măsură, și pentru România, care din 2007 este membră cu drepturi depline.

Aflat la ediția a IX-a, acesta este organizat de Primăria Municipiului Târgoviște, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, alături de Teatrul Municipal „Tony Bulandra”. 

Protagoniștii concertului sunt: Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga, alături de invitații săi speciali – soprana Daniela Vlădescu, baritonul Lucian Petrean, contratenorul Alexandru Costea și tenorii Vlad Miriță și Florin Georgescu.

Soluții profesionale pentru reparatii electronice mecatronice cutii de viteză automate

Reparatii Electronice Mecatronice Cutii Automate. DSG6 02E DQ250,DSG7 DQ381 & DQ500,CVT W169 & W245,7G Tronic,9G Tronic, Multitronic 01J 0AW

Recente

 AJOFM Dâmbovița organizează cursuri gratuite de calificare. Sunt disponibile 142 de locuri în luna iulie

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița...

Investiție de peste 50 de milioane de lei la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea”. Lucrările se apropie de final

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, anunță că lucrările...

Rețeaua electrică învechită lasă tot mai des dâmbovițenii fără curent  

Fenomenele meteorologice extreme din ultimele zile au scos din...

 COD GALBEN de FURTUNI în Dâmbovița:  Urmează 24 de ore cu ploi torențiale, vijelii și grindină

Județul Dâmbovița intră din nou sub incidența unei atenționări...

Nu rata

 Garda de Mediu verifică toate primăriile și operatorii de salubritate din Dâmbovița

Comisariatul Județean Dâmbovița al Gărzii Naționale de Mediu a...

 AJOFM Dâmbovița organizează cursuri gratuite de calificare. Sunt disponibile 142 de locuri în luna iulie

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița anunță organizarea, în luna iulie 2026, a unor programe de formare profesională gratuite pentru 142...

Investiție de peste 50 de milioane de lei la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea”. Lucrările se apropie de final

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, anunță că lucrările de modernizare și eficientizare energetică de la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” sunt aproape finalizate, astfel...

Rețeaua electrică învechită lasă tot mai des dâmbovițenii fără curent  

Fenomenele meteorologice extreme din ultimele zile au scos din nou la iveală una dintre cele mai mari probleme ale sistemului de distribuție a energiei...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.