Săptămâna Altfel la Centrul Județean de Cultură: Elevii se inițiază în arta tradițională și eco-friendly

Ieri, la sediul Centrului Județean de Cultură au debutat activitățile care fac parte din cadrul Programului Național Școala Altfel – „Să știi mai multe, să fii mai bun!” și care sunt dedicate elevilor, de la preșcolari la liceeni. 

Atelierele alese – Încondeiat ouă, Icoane pe sticlă, Atelier de Cusături și Olărit, dar și două ateliere dedicate programului Săptămâna verde – Atelier Eco – hârtie și Atelier Eco – tehnica colajului – au ca scop încurajarea şi dezvoltarea capacităţilor artistice ale elevilor, descoperirea aptitudinilor individuale, oferind, în egală măsură, şi cadrelor didactice posibilitatea de a învăţa în acelaşi timp cu aceştia.

Toți participanții s-au declarat încântați să descopere o altfel de artă, sub îndrumarea meșterilor populari și a artiștilor plastici: Victorița Gotea, Maria Slăninoiu, Ioniță Gheorghe, Denisa Bobeică, Ana Maria Mincu și Barbara Popa.

Recente

Vacanța la plajă fără SPF? Un risc pe care nu merită să ți-l asumi

Vara vine cu vacanțe, ieșiri la mare și multe...

Hrană de calitate pentru animalul de companie: de ce contează mai mult decât crezi

Cei mai mulți dintre noi am ajuns, măcar o...

Substante pentru piscina si tratarea apei – Ghid complet pentru o apa curata si sigura

Apa limpede si curata este unul dintre cele mai...

Azman a evaluat rolul ascendent al Turciei în cadrul european al sănătății transfrontaliere

Cererea în creștere pentru tratamente dentare în Europa antrenează...

Nu rata

Târg de joburi la Universitatea „Valahia” din Târgoviște: studenții, conectați direct cu angajatorii

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a găzduit târgul de joburi...

Vacanța la plajă fără SPF? Un risc pe care nu merită să ți-l asumi

Vara vine cu vacanțe, ieșiri la mare și multe ore petrecute în soare. Pentru mulți, plaja înseamnă relaxare, bronz și stare de bine. Totuși,...

Hrană de calitate pentru animalul de companie: de ce contează mai mult decât crezi

Cei mai mulți dintre noi am ajuns, măcar o dată, în fața raftului de la magazin, ținând în mâini două pungi de hrană și...

Substante pentru piscina si tratarea apei – Ghid complet pentru o apa curata si sigura

Apa limpede si curata este unul dintre cele mai importante aspecte pentru orice proprietar de piscina. Indiferent daca este vorba despre o piscina rezidentiala...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.