Acțiune de Amploare împotriva Colectării Ilegale de Deșeuri în Bălteni, Dâmbovița

O acțiune fulger a fost declanșată, ieri de  dimineață, de comisarii Gărzii Naționale de Mediu, împreună cu polițiști și jandarmi, pe raza localității Bălteni din județul Dâmbovița, în vederea combaterii activităților ilegale de colectare a deșeurilor feroase și neferoase, (vehicule scoase din uz) și a incendierilor de deșeuri pentru recuperării materialelor reciclabile.  La acțiune au participat 30 de comisari din cadrul GNM, alături de  223 de politiști și jandarmi, fiind utilizate mai multe platforme pentru transport și un utilaj pentru încărcarea deșeurilor.

Verificările au  vizat  societățile comerciale cu obiect de activitate în colectarea deșeurilor feroase și neferoase. 

Astfel, administratorii acestora sunt bănuiți că ar fi omis să evidențieze sau să declare veniturile obținute prin colectarea materialelor feroase și neferoase provenite din dezmembrarea ilegală de vehicule.

Totodată, aceștia ar fi incendiat bunurile dezmembrate, în vederea valorificării, fiind poluat mediul înconjurător.

La acțiune ayvangrenați și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, de la Gruparea de Jandarmi Mobilă “Matei Basarab” din Ploiești și de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de 362.000 de lei, 4 dintre acestea fiind pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

De asemenea, au fost confiscate aproximativ 70 de tone de deșeuri (inox, cupru, aluminiu si fier).

Știri de ultima oră și AICI și AICI

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.