PSD Dâmbovița: Investițiile cresc economia, rata inflației a scăzut la 6,6% în martie

PSD Dâmbovița a anunțat public că rata inflației a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie – INS. PIB-ul României a ajuns în 2023 la cel mai mare nivel din istoria țării, peste 1600 mld lei – INS. Numărul românilor aflați în sărăcie extremă (deprivare materială și socială severă) a scăzut cu 855.000 în 2023 față de 2022 – Eurostat.

” Datele oficiale demonstrează că viziunea propusă românilor la preluarea mandatului de premier a fost una corectă. Investițiile cresc economia și, în mod special, investițiile în infrastructura mare reprezintă soluția pentru reducerea decalajelor în zonele mai puțin dezvoltate.

În paralel, așa cum am promis, principalul obiectiv al guvernării a fost creșterea puterii de cumpărare, mai ales pentru cei cu venituri reduse. Am atacat creșterea nesimțită a prețurilor prin plafonarea prețului la utilități și a marjei comerciale la alimentele de bază și, în același timp, am venit cu măsuri active de creștere a veniturilor salariaților (prin creșterea salariului minim) și a pensionarilor (prin creșterea pensiilor), prin pachete de sprijin pentru cei vulnerabili (vouchere pentru facturile la utilități și pentru alimente)., a transmis PSD Dâmbovița 

Recente

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

Nu rata

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima vedere, o decizie despre marcă sau preț. În realitate, primul și cel mai important criteriu...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și nuanțe care rămân în preferințele clientelor ani la rând. Milky white face parte din a...

52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt...

Peste jumătate dintre organizațiile afectate de ransomware au raportat că atacul s-a produs într-un weekend sau într-o zi de sărbătoare, în timp ce 78%...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.