Schimbări importante în urbanism și construcții: Avizul tacit este oficial, fără răspuns de la autorități, avizul e considerat aprobat

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat intrarea în vigoare a ordinului de ministru care simplifică și eficientizează procesele din domeniul construcțiilor și urbanismului. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial și stabilește reguli noi pentru accelerarea elaborării și avizării planurilor urbanistice și a lucrărilor de construcție, atât publice, cât și private.

Una dintre cele mai importante prevederi este introducerea avizului tacit: dacă o instituție nu răspunde în termen legal la o solicitare de aviz, cererea este considerată aprobată automat.

A aprobat și formularul prin care beneficiarul poate declara, pe propria răspundere, lipsa unui răspuns din partea autorităților.

Această măsură este menită să reducă birocrația și să grăbească implementarea proiectelor de investiții în întreaga țară.

Recente

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

Nu rata

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima vedere, o decizie despre marcă sau preț. În realitate, primul și cel mai important criteriu...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și nuanțe care rămân în preferințele clientelor ani la rând. Milky white face parte din a...

52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt...

Peste jumătate dintre organizațiile afectate de ransomware au raportat că atacul s-a produs într-un weekend sau într-o zi de sărbătoare, în timp ce 78%...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.