Enoriașii Parohiei „Sfântul Francisc de Assisi” din Târgoviște, în rugăciune pentru odihna sufletului Sfântului Părinte Papa Francisc

 Comunitatea romano-catolică din Târgoviște trăiește momente de profundă durere și rugăciune, după aflarea veștii trecerii la cele veșnice a Sfântului Părinte, Papa Francisc. Enoriașii Parohiei „Sfântul Francisc de Assisi”, împreună cu păstorul lor spiritual, Pr. Ioan P. Solomon, se unesc în rugăciune și comemorare, aducând un omagiu celui care a fost un simbol al milostivirii, păcii și iubirii necondiționate.

„Pentru noi, Papa Francisc a fost mai mult decât un lider religios – a fost un părinte blând, un păstor curajos și o prezență vie a iubirii lui Dumnezeu. Prin slujirea sa, a luminat calea credinței și a întărit Biserica în unitate, compasiune și speranță”, a transmis Pr. Ioan P. Solomon, parohul comunității din Târgoviște.

Parohia „Sfântul Francisc de Assisi” își exprimă recunoștința pentru darul vieții și al slujirii Sfântului Părinte și înalță rugăciuni ca sufletul său să fie primit în Împărăția lui Dumnezeu, acolo unde drepții se odihnesc în pace.

În aceste momente de doliu, întreaga comunitate catolică locală se alătură Bisericii Universale, cerând Duhului Sfânt să aducă mângâiere poporului lui Dumnezeu și să-l însoțească pe noul Succesor al Sfântului Petru în misiunea sa.

„Dumnezeu să-l odihnească pe vrednicul său slujitor, Papa Francisc, și să-i răsplătească toată iubirea, credința și dăruirea pentru Biserică și pentru întreaga omenire”, a mai spus Pr. Ioan.

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.