CINCI NOI DUHOVNICI AU FOST HIROTESIȚI LA PARACLISUL EPARHIAL DIN TÂRGOVIȘTE

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a hirotesit întru duhovnic joi, 3 octombrie 2024, la Paraclisul eparhial din Târgoviște, în prezența unor părinți consilieri de la Centrul eparhial, cinci tineri preoți.
Recent hirotoniți, aceștia au absolvit cursurile de licență și de master din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște.

Ei sunt: Pr. Marian-Mihai Coman de la Parohia Românești (Protoieria Titu), Pr. Alin-Andrei Dincă de la Parohia Braniștea (Protoieria Titu), Pr. Ioan Vasilache, de la Parohia Ocnița I (Protoieria Târgoviște Nord), Pr. Valentin Ioniță, de la Parohia Nucet (Protoieria Târgoviște Sud) și Pr. Constantin Dragomir, de la Parohia Valea Lungă Cricov (Protoieria Pucioasa).

Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa le-a dăruit noilor duhovnici câte un Molitfelnic, precum și îndrumări cu privire la aprofundarea misiunii parohiale la parohii, la buna călăuzire spirituală a credincioșilor, precum și la intensificarea activităților educațional-catehetice, în special cele destinate tinerilor, în colaborare cu profesorii de Religie și cu familiile acestora.

Recente

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

Misiune simbolică de Ziua Drapelului Național 

Ca în fiecare an, jandarmii montani din Dâmbovița marchează...

Nu rata

Arderea vegetației uscate este strict interzisă. Măsuri de prevenire în perioadele caniculare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița trage...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important privind o nouă metodă de înșelăciune care circulă în spațiul public și care vizează cetățenii...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în localitatea Butimanu, fiind implicate trei vehicule, potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a organizat un exercițiu de evacuare și adăpostire a personalului în cadrul unui operator economic din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.