A snopit în  bătaie un bărbat și l-a tâlhărit 

 Polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Tărtășești au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că, la poarta imobilului acestuia, se află un bărbat care prezintă urme de violență. 

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că, în noaptea de 12 spre 13 august a.c., un bărbat de 44 de ani, din Borumlaca, ar fi fost agresat fizic de către persoane a căror identitate nu o cunoaște. 

Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Ulterior, în urma continuării cercetărilor, sub coordonarea unui procuror de la a Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate ca fiind două persoane de sex masculin de 27 și 14 ani, din Bâldana. 

Aceștia sunt bănuiți că, în dimineața zilei de 13 august, în timp ce se aflau în fața cimitirului din orașul Răcari, ar fi agresat fizic și cu obiecte contondente victima și ar fi deposedat-o de 20 de lei precum și de articolele vestimentare. 

În baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 27 de ani, din Bâldana, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. 

Ieri, 22 august, bănuitul a fost prezentat magistraților, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz. 

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Recente

Cum schimbi atmosfera unei camere fără renovări: idei practice pentru un spațiu mai primitor

O cameră poate părea obositoare, aglomerată sau prea rece...

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

Nu rata

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

Cum schimbi atmosfera unei camere fără renovări: idei practice pentru un spațiu mai primitor

O cameră poate părea obositoare, aglomerată sau prea rece chiar dacă mobilierul este în stare bună. De multe ori, problema nu stă în pereți,...

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima vedere, o decizie despre marcă sau preț. În realitate, primul și cel mai important criteriu...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și nuanțe care rămân în preferințele clientelor ani la rând. Milky white face parte din a...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.