Înființarea primelor programe de studii universitare de licență în sistem dual

S-a  aprobat ieri,  înființarea primelor programe de studii universitare de licență în sistem dual, marcând un moment important pentru dezvoltarea educației în România. 

Începând cu luna septembrie, absolvenții învățământului liceal vor putea să se înscrie la 18 programe de licență duală, oferite de universități din țară.

Aceste programe sunt concepute să îmbine activitatea didactică de la clasă cu practica de specialitate la operatorul economic, oferind studenților oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile direct în mediul profesional. Sistemul dual implică colaborarea strânsă între universități și operatorii economici, asigurând o pregătire adaptată cerințelor pieței muncii.

Dezvoltarea învățământului dual reprezintă o prioritate pentru Ministerul Educației. Începând cu anul școlar 2029-2030, învățământul tehnologic la nivel preuniversitar se va desfășura exclusiv în sistem dual.

 Astfel, toți elevii de la liceele tehnologice vor beneficia de această formă de pregătire practică. În mod similar, prin Legea învățământului superior, ruta duală devine completă, oferind un parcurs educațional integrat de la liceu până la universitate, orientat spre pregătirea practică și adaptarea la cerințele angajatorilor.

Recente

Metode de a gestiona bugetul în 2026

Gestionarea bugetului personal a devenit o prioritate reală pentru...

Gala Performanței în Educația Târgovișteană: Recunoaștere pentru elevii și profesorii care inspiră

Municipiul Târgoviște a celebrat performanța în educație în cadrul...

Taxa din primul an poate fi ZERO pentru viitorii studenți ai Universității „Valahia” din Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște vine cu o oportunitate importantă...

Nu rata

Amendă de 60.000 de lei pentru exploatare de nisip și pietriș fără autorizație de mediu

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița...

Metode de a gestiona bugetul în 2026

Gestionarea bugetului personal a devenit o prioritate reală pentru mulți români în 2026, într-un context economic în care fiecare cheltuială este analizată mai atent...

Gala Performanței în Educația Târgovișteană: Recunoaștere pentru elevii și profesorii care inspiră

Municipiul Târgoviște a celebrat performanța în educație în cadrul celei de-a X-a ediții a Galei Performanței în Educația Târgovișteană, un eveniment dedicat elevilor care...

Taxa din primul an poate fi ZERO pentru viitorii studenți ai Universității „Valahia” din Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște vine cu o oportunitate importantă pentru candidații la admiterea din 2026. Prin Bursa Specială de Studiu „Primul Pas Academic”, primii...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.