Sfântul Ierarh Nifon, exemplu pentru tineri

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, membri ai Comitetului de tineri al Parohiei Eroilor din Târgoviște, au participat la ora de cateheză, având ca temă „Sfinții prietenii noștri – Viața și activitatea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești – 11 august”.

În cadrul activității a fost proiectat un film documentar care a surprins aspecte importante din viața Sfântului Nifon și au fost prezentate coordonatele speciale ale sărbătorii ce se desfășoară an de an, la Târgoviște, în zilele de 10 și 11 august.

În dialogul cu tinerii parohiei, preoții slujitori i-au îndrumat să aprofundeze importanța personalității Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, figură remarcabilă a Ortodoxiei universale, dar și exemplul său de viață și de credință, frumos reper spiritual până astăzi.

La final, cei prezenți au primit iconițe cu Sfântul Ierarh Nifon și broșuri misionare dedicate tinerilor, tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Recente

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

Misiune simbolică de Ziua Drapelului Național 

Ca în fiecare an, jandarmii montani din Dâmbovița marchează...

Nu rata

Arderea vegetației uscate este strict interzisă. Măsuri de prevenire în perioadele caniculare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița trage...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important privind o nouă metodă de înșelăciune care circulă în spațiul public și care vizează cetățenii...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în localitatea Butimanu, fiind implicate trei vehicule, potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere...

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a organizat un exercițiu de evacuare și adăpostire a personalului în cadrul unui operator economic din...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.