La un pas de tragedie: Un șofer  beat și drogat s-a răsturnat cu mașina 

Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție A1  au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe autostrada A1 București – Pitești, la km 80. 

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 36 de ani, din Breaza, în timp ce ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu parapetul lateral de pe marginea drumului. 

În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a șoferului, a fost indicat un rezultat cu valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm ca aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanei respective fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier, urmând ca în funcție de aspectele constatate să fie dispuse măsurile prevăzute de lege.

Recente

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Nu rata

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC)...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și nuanțe care rămân în preferințele clientelor ani la rând. Milky white face parte din a...

52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt...

Peste jumătate dintre organizațiile afectate de ransomware au raportat că atacul s-a produs într-un weekend sau într-o zi de sărbătoare, în timp ce 78%...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa României și a obținut calificarea în play-off, după o victorie obținută în deplasare, pe terenul...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.