În comuna Mănești, se modernizează iluminatul public

În comuna Mănești, se modernizează iluminatul public, proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu. 

Vor fi înlocuite 404 lămpi cu altele mai eficiente energetic, reducând consumul de energie electrică cu aproximativ 30%.  

Prin această modernizare, se estimează o reducere semnificativă a consumului de energie electrică, de la 64242 kwh/an la 43658 kwh/an, ceea ce reprezintă o scădere de aproximativ 30%. Această schimbare nu numai că va contribui la reducerea costurilor operaționale, dar va avea și un impact pozitiv asupra mediului înconjurător prin diminuarea emisiilor de carbon.

Proiectul „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în comuna Mănești” reprezintă un pas important către sustenabilitate și eficiență energetică în comunitatea locală.

Finanțarea proiectului este asigurată în totalitate de către Administrația Fondului pentru Mediu, cu o sumă de 1.179.123,39 RON.

Primarul comunei Mănești, Constantin Alexandru, a subliniat că lămpile care vor fi înlocuite sunt verificate și că extinderea iluminatului public va avea loc în mai multe locații din comună, inclusiv pe drumuri importante precum Drumul de la CAP spre PECO și Drumul DC117 de la Troiță la prima casă (Drăgăești-Ungureni). De asemenea, se va asigura iluminat pe Pod Nou (Drăgăești-Ungureni) până la Pod Vălcei (Drăgăești-Pământeni), inclusiv pe poduri. 

Recente

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC)...

 Noile semafoare pietonale din Târgoviște

Noul sistem de semaforizare instalat pe principalele artere din...

Nu rata

Cât ajunge să coste pregătirea unui elev în 2026

 Elevii  se pregătesc să vevină în bănci, însă pentru...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa României și a obținut calificarea în play-off, după o victorie obținută în deplasare, pe terenul...

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a aproximativ 16.795 de euro, pentru amenajarea spațiului verde din zona ANAF. Potrivit informațiilor publicate în achiziția...

Construcțiile fără autorizație au termen limitat pentru intrarea în legalitate

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) vine cu reguli mai stricte pentru construcțiile realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.