NEWS

Campania 119: Apeluri pentru Protejarea Copiilor împotriva Abuzului și Neglijării

ANPDCA și Serviciul de Telecomunicații Speciale au lansat  o campanie de promovare a numărului unic pentru copii -119.

 Numărul 119 a fost apelat de peste 200 de mii de ori de la lansarea lui în 2022 și până acum. Nu toate aceste apeluri se referă însă la cazuri de abuz asupra copiilor. 

 De aceea e important de precizat că la acest număr de telefon pot fi semnalate doar cazurile de exploatare, neglijare, abuz sau orice formă de violență asupra copiilor.

Atunci când, din informațiile primite, există motive clare privind existența unei situații periculoase pentru copii echipele mobile din cadrul DGASPC-urilor se deplasează în teren pentru a verifica situația semnalată. 

 Din datele centralizate de DGASPC-urile din întreaga țară, în ultimii 2 ani, au fost raportate peste 11.000 de situații în care a existat o suspiciune de abuz fizic, emotional sau sexual asupra minorilor.De asemenea, în perioada 2022 – 2023 au fost raportate peste 22 de mii de situații în care a existat suspiciunea de neglijare asupra minorilor.

În aproape 7500 de cazuri specialiști din întreaga țară au oferit îndrumare sau consiliere. 

Știri de ultima oră și AICI și AICI

Recente

Incendiu în comuna Răzvad: Pompierii din Târgoviște au salvat o locuință

În dimineața zilei de 9 ianuarie 2025, în jurul...

Jandarmii montani din Dâmbovița: Sfaturi importante pentru turiștii care merg în zona Padina-Peștera 

Iarna aduce nu doar peisaje spectaculoase în zonele montane...

Ziua Culturii Naționale  va fi sărbătorită cu un eveniment de excepție la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Miercuri, 15 ianuarie 2025, la ora 12:00, Biblioteca Județeană...

Nu rata

În dimineața zilei de 9 ianuarie 2025, în jurul orei 06:36, un incendiu de proporții a izbucnit la o casă din comuna Răzvad, sat...

Jandarmii montani din Dâmbovița: Sfaturi importante pentru turiștii care merg în zona Padina-Peștera 

Iarna aduce nu doar peisaje spectaculoase în zonele montane din județul Dâmbovița, ci și provocări majore pentru iubitorii de natură. Jandarmii montani de la...

Atenție! Atacatorii trimit mesaje text care par a veni din partea unor  firmele de livrare și conțin linkuri care duc către site-uri false

Într-o perioadă în care cumpărăturile online au devenit o rutină zilnică pentru milioane de români, o nouă formă de fraudă cibernetică începe să câștige...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!