Chindia are de vineri, 16 februarie 2024, un nou președinte, Gabriel Boriga

Chindia are, de vineri, 16 februarie 2024, un nou președinte, Gabriel Boriga,Adunarea generală a acționarilor a AFC Chindia Târgovişte a luat act de demisia din funcţia de președinte a lui Lorin Petrescu și, cu unanimitate de voturi, l-a numit în funcţia de președinte pe Gabriel Boriga.În cele din urmă, asociații, Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovita, au decis schimbarea sa.Gabriel Boriga, până ieri,  city manager la Primăria Târgoviște, preia funcția de președinte al Chindiei într-un moment dificil al clubului.

Noul președinte al Chindiei Târgoviște, Gabriel Boriga  a susținut și o conferință de presă.

„Dacă nu credeam în acest proiect, nu eram astăzi în fața dumneavoastră. Avem un lot de jucători, un staff tehnic și un staff administrativ în care am foarte mare încredere. Evident, sperăm să ne vină întăriri pe toate palierele. Îmi voi pune la bătaie tot palierul relațional, toată experiență acumulată în ultimii 20 de ani de sport, încât să le arătăm tuturor că împreună putem reuși…Dacă nu ajungem la baraj, plec singur. Eu pentru asta am venit, pentru asta am fost adus și dacă nu se poate realiza acest obiectiv, care nu este foarte simplu, nu este începutul sezonului, nu pot să spun că este eșecul meu, dar o să mi-l asum și, a doua zi după ce s-a ratat matematic participarea la baraj, am plecat”., a transmis Gabriel Boriga 

După 15 etape din sezonul regular ocupă locul 11 în Liga 2, cu 21 de puncte acumulate, fiind la două puncte în spatele echipei Viitorul Pandurii Târgu Jiu, clasată pe locul 6, ultimul calificabil în play-off.Campionatul se reia joi, 22 februarie, iar Chindia are meci sâmbătă, 24 februarie 2024 de la ora 11:30, pe teren propriu, cu Metaloglobus București ).

Recente

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

Nu rata

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima vedere, o decizie despre marcă sau preț. În realitate, primul și cel mai important criteriu...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și nuanțe care rămân în preferințele clientelor ani la rând. Milky white face parte din a...

52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt...

Peste jumătate dintre organizațiile afectate de ransomware au raportat că atacul s-a produs într-un weekend sau într-o zi de sărbătoare, în timp ce 78%...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.