CAMPANIA ,,TU ȘTII CE CONSECINȚE POT AVEA FAPTELE TALE? FII INFORMAT, ALEGE INSPIRAT!” A ÎNCEPUT,se derulează la nivel național, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, în perioada ianuarie – iunie 2024, conform Calendarului anului școlar pe module pentru anul 2023 – 2024, și are ca scop informarea elevilor cu privire la noțiuni din domeniul juridic, dar și a părinților pentru identificarea comportamentelor de risc și a situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși elevii, în vederea reducerii victimizării.
Totodată, activitățile din cadrul Campaniei sunt interactive și constau în prezența la clasă a unui polițist din cadrul structurii de siguranță școlară și abordarea atât a unor tematici pentru conștientizarea de către elevi a consecințelor juridice ale faptelor circumscrise violenței școlare, cât și a modalităților în care fenomenul poate fi prevenit.
La finalizarea activităților, fiecare elev va completa un chestionar de feedback, care își propune să măsoare gradul de siguranță resimțit de elevi în unitățile de învățământ preuniversitar, să aprecieze dacă cele prezentate au fost înțelese de elevi și să evalueze activitatea derulată de polițiști în unitățile de învățământ.
Campania debutează prin organizarea unui concurs național de creație pe tema ,,Siguranța Școlară”, ce se adresează elevilor claselor a VI – a – a VIII – a și constă în realizarea unui material care va cuprinde un Logo și un slogan de însoțire pe tema menționată.
Acesta își propune:
1. Conștientizarea tinerilor în ceea ce privește importanța siguranței în mediul școlar, înțelegerea noțiunii de violență școlară și a consecințelor negative ale acestor fenomene asupra dezvoltării psihologice a elevilor și asupra climatului educațional.
2. Formarea și dezvoltarea, la elevi, a comportamentului nonviolent, a spiritului civic, a acceptării diversității, a deprinderilor de participare la viața unei societăți lipsită de orice fel de manifestări de violență școlară.
3. Evaluarea formelor originale de manifestare a elevilor prin literatură și grafică.