5 ianuarie, e Ajunul Bobotezei, zi de post negru

5 ianuarie, e Ajunul Bobotezei, zi de post negru, nu se mănâncă și nu se bea nimic,creştinii ortodocşi se pregătesc de prima zi de post negru din anul calendaristic, zi cunoscută drept „Ajunul Bobotezei”.

Sărbătorile de iarnă se încheie cu trei zile de sărbătoare. Mâine, 5 ianuarie, e Ajunul Bobotezei, zi de post negru. Sâmbătă, 6 ianuarie, este Boboteaza, mare Sărbătoare, iar duminică, 7 ianuarie, îl prăznuim pe Sf. Ioan.

Chiar dacă în calendarul ortodox este specificată această zi ca fiind doar una în care se ţine post, nu post negru, conform tradiţiei, în această zi nu se mănâncă şi nu se bea apă pe parcursul întregii zile, de la răsărit şi până la asfinţitul soarelui.

Chiar dacă ziua de 5 ianuarie nu este menţionată ca fiind „sărbătoarea cu Cruce roşie”, mulţi creştini, mai ales din zona rurală, acordă o importanţă deosebită zilei, care este urmată de Bobotează, iar apoi de Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

Din bătrâni se spune că cine reuşeşte să nu mănânce nimic în ziua de ajun al Bobotezei va fi sănătos şi norocos tot anul. De obicei, Ajunul Bobotezei este cea mai geroasă zi a anului, însă anul acesta nu este așa.

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.