Jandarmi Dâmbovițeni Asigură Ordinea și Siguranța la Târnosirea Bisericii din Bărbulețu

Jandarmi dâmbovițeni vor fi prezenți duminică, 5 noiembrie a.c., începând cu ora 07:00, în comuna Bărbulețu pentru a asigura măsurile de ordine publică pe timpul slujbei religioase oficiate cu ocazia târnosirii bisericii Parohiei Bărbulețu, cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Misiunea jandarmilor este de a asigura protecția tuturor participanților, precum și desfășurarea manifestării religioase în condiții de siguranță.

Având în vedere faptul că odată cu sfințierea bisericii este permis accesul femeilor în Sfântul Altar, Jandarmeria Dâmbovița recomandă celor care vor participa la slujba religioasă să manifeste calm, înţelegere, să evite implicarea în situații conflictuale şi să aştepte cu răbdare intrarea în biserică, fără a produce dezordine.

Totodată, participanții la manifestarea religioasă sunt sfătuiți:

  • să respecte măsurile stabilite de organizator și indicaţiile jandarmilor;
  • să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor aflați în misiune.

Recente

Cum schimbi atmosfera unei camere fără renovări: idei practice pentru un spațiu mai primitor

O cameră poate părea obositoare, aglomerată sau prea rece...

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

Nu rata

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

Cum schimbi atmosfera unei camere fără renovări: idei practice pentru un spațiu mai primitor

O cameră poate părea obositoare, aglomerată sau prea rece chiar dacă mobilierul este în stare bună. De multe ori, problema nu stă în pereți,...

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima vedere, o decizie despre marcă sau preț. În realitate, primul și cel mai important criteriu...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și nuanțe care rămân în preferințele clientelor ani la rând. Milky white face parte din a...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.