11 Februarie,  Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

Peste 180 de intervenții au fost gestionate de jandarmii dâmbovițeni în anul 2022, în urma apelurilor la numărul unic de urgență 112 și alte sisteme gestionate la nivelul inspectoratului.

Intervenția pentru acordarea de ajutor unor turiști aflați în dificultate în Bucegii dâmbovițeni, acționarea în sprijinul pompierilor la diferite situații de urgență (incendii de locuințe etc.), înlăturarea pericolului în urma semnalării prezenței unor animale sălbatice în zonele locuite din mai multe localități, precum și aplanarea unor stări conflictuale reprezintă principalele situații la care au răspuns jandarmii în urma solicitărilor primite.

Pe parcursul anului 2022, jandarmii au acționat în 184 de situații, iar intervențiile pentru soluționarea acestora au fost gestionate cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Numărul Unic de Urgență – 112 se folosește pentru a solicita gratuit serviciile specializate de intervenție (jandarmerie, poliție, pompieri, ambulanță, SMURD) din orice rețea de telefonie mobilă sau fixă. Prin intermediul acestui număr unic se asigură asistență imediată în situații de urgență, în care este pusă în pericol viața, integritatea, sănătatea cetățeanului, ordinea publică, proprietatea publică/ privată sau mediul.

Vă reamintim că apelarea abuzivă sau falsă a numărului unic de urgență 112 se sancţionează cu amendă contravenţională conform prevederilor legale.              

La nivel european, data de 11 februarie marchează Ziua Numărului Unic de Urgență 112.

Recente

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și...

 DUMITRACHE LOVEȘTE DE DOUĂ ORI, CHINDIA MERGE ÎN PLAY-OFF! 

Chindia Târgoviște a făcut un pas important în Cupa...

Nu rata

16.795 de euro pentru spațiul verde de la ANAF Găești

Primăria Găești a cheltuit 85.096 de lei, echivalentul a...

Electrică, pe acumulator sau pe benzină: ce mașină de tuns iarba se potrivește curții tale, de fapt

Alegerea unei mașini de tuns iarba pare, la prima vedere, o decizie despre marcă sau preț. În realitate, primul și cel mai important criteriu...

Builder Base Gel Milky White Extra: cea mai iubită nuanță pentru manichiuri curate

Există nuanțe care atrag atenția pentru un sezon și nuanțe care rămân în preferințele clientelor ani la rând. Milky white face parte din a...

52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt...

Peste jumătate dintre organizațiile afectate de ransomware au raportat că atacul s-a produs într-un weekend sau într-o zi de sărbătoare, în timp ce 78%...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.