8 persoane au fost sancționate pentru consum de semințe și aruncatul cojilor pe jos, dar și pentru fumat în incinta locurilor de joacă pentru copii

        În perioada 18 – 20 septembrie 2021, efectivele de polițiști locali din cadrul Poliției Locale Târgoviște au efectuat mai multe acțiuni și campanii pe raza municipiului Târgoviște, atenția fiind îndreptată asupra acelor aspecte ce privesc menținerea curățeniei pe domeniul public (parcuri, locuri de joacă și zone de agrement, alte zone publice) actele de tulburare a ordinii și liniștii publice și prevenirea actelor de distrugere a domeniului public și amenajărilor.

        Polițiștii locali au distribuit în diverse locuri publice flyere cu recomandări pentru cetățeni și i-au informat pe aceștia cu privire la obligațiile ce revin tuturor pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță, dar și pentru păstrarea igienei și curățeniei pe întreg domeniul public al municipiul Târgoviște.

         Astfel, efectivele de ordine publică au constatat 60 de fapte comise pe raza de competență pentru care au fost aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, dintre care 7 avertismente scrise și 53 de amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 12.400 lei, pentru încălcarea unor norme ce privesc conviețuirea socială – consumul de alcool în locuri neautorizate, aruncarea de deșeuri și resturi alimentare pe domeniul public, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea normelor de igienă în parcuri și locuri de joacă (spre exemplu 8 persoane au fost sancționate pentru consum de semințe și aruncatul cojilor pe jos, dar și pentru fumat în incinta locurilor de joacă pentru copii).

        Informăm cetățenii municipiului că astfel de acțiuni se vor desfășura constant de către efectivele Poliției Locale Târgoviște, în scopul menținerii unui climat de liniște și calm, ordine și siguranță, curățenie și sănătate publică, iar toate cazurile de încălcare a legislației în vigoare vor fi sancționate.

        Pentru aceste motive, este important ca târgoviștenii să înțeleagă faptul că respectarea normelor de conviețuire socială într-o comunitate este obligatorie pentru fiecare dintre noi.

Vă mulțumim pentru înțelegere, colaborare și spiritul civic demonstrat!

Suntem la dispoziția cetățenilor 24/24 ore. Apelați cu încredere Dispeceratul nostru la telefoanele de contact 0245 921/ 0731 327 436/ 0785 212 904.

Recente

Cât poate costa o greșeală de securitate pentru o companie?

Multe companii investesc constant în dezvoltare, echipamente, personal și...

Vacanța la plajă fără SPF? Un risc pe care nu merită să ți-l asumi

Vara vine cu vacanțe, ieșiri la mare și multe...

Hrană de calitate pentru animalul de companie: de ce contează mai mult decât crezi

Cei mai mulți dintre noi am ajuns, măcar o...

Substante pentru piscina si tratarea apei – Ghid complet pentru o apa curata si sigura

Apa limpede si curata este unul dintre cele mai...

Nu rata

Azman a evaluat rolul ascendent al Turciei în cadrul european al sănătății transfrontaliere

Cererea în creștere pentru tratamente dentare în Europa antrenează...

Cât poate costa o greșeală de securitate pentru o companie?

Multe companii investesc constant în dezvoltare, echipamente, personal și procese interne, însă securitatea rămâne adesea pe lista priorităților amânate. Problema este că un incident...

Vacanța la plajă fără SPF? Un risc pe care nu merită să ți-l asumi

Vara vine cu vacanțe, ieșiri la mare și multe ore petrecute în soare. Pentru mulți, plaja înseamnă relaxare, bronz și stare de bine. Totuși,...

Hrană de calitate pentru animalul de companie: de ce contează mai mult decât crezi

Cei mai mulți dintre noi am ajuns, măcar o dată, în fața raftului de la magazin, ținând în mâini două pungi de hrană și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.