NEWS

Cercetați sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier

Pe parcursul zilei de ieri, 13 februarie, polițiștii rutieri...

Acțiunea TRUCK & BUS

În perioada 13-19 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului...

11 Februarie,  Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

Peste 180 de intervenții au fost gestionate de jandarmii...

”Cabana Leaota – E voie la turism!”

Vineri, 6 iulie 2018, la Casa de Cultură din comuna dâmbovițeană  Runcu a avut loc dezbaterea publică ”Cabana Leaota – E voie la turism!”. Evenimentul a fost organizat de către Asociația OM pe MUNTE cu sprijinul Primăriei Runcu.  Scopul dezbaterii publice  a fost de a găsi soluții concrete pentru salvarea cabanei Leaota,  care se află într-o stare avansată de degradare, ba mai mult  este singurul adăpost montan din munții Leaota.

Organizatorii  au reușit  să aducă la masa dezbaterilor proprietarii cabanei, Fundaţia Conservation Carpathia administratorul  sitului Natura 2000 ROSCI0102 Leaota din anul 2011, conform convenţiei de custodie nr. 247 din data de 14/04/2011, autorități locale, autorități județene, Salvamontul, întreprinzători locali, ONG-uri, presa  și cetățeni.

La dezbatere  a luat  parte și Ionel Petre, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate,care a  avut calitatea de moderator.

 Rând pe rând, toți cei prezenți  și-au spus punctele de vedere. Costantin Țăposul, președintele Asociației Om pe Munte a făcut o scurtă prezentare a situației  în care se află cabana Leaota și totodată  a  prezentat interesul de a  se implica în salvarea acestei cabane.

Proprietarul  cabanei, Fundaţia Conservation Carpathia administratorul  sitului Natura 2000 ROSCI0102 Leaota, și-a susținut și el punctul de vedere, marșând pe  ideea că obiectivul Fundaţiei Conservation Carpathia este refacerea naturii sălbatice prin diminuarea pe cât posibil a influenţelor antropice, iar viziunea lor  pe termen lung pentru acest sit este includerea lui într-o amplă reţea de arii protejate cu administrare privată şi ample acţiuni de promovare turistică. Concret nu a prezentat ample acţiunile de promovare turistică în munții Leaota.

 Și administratorul public al județului Dâmbovița, Ionuț Săvoiu a luat cuvântul, precum și primarul comunei Moroeni, Laurențiu Moraru, primarul  comunei Runcu, Gheorghe Brebeanu, cu toții militând pentru salvarea cabanei Leaota.

Și reprezentanții Asociației Montane Carpați au luat cuvântul în cadrul dezbaterii, bamai mult și-au arătat deschiderea să susțină salvarea cabanei Leaota, spunând că sunt dispuși să  pună umărul la remarcarea traseului în munții  Leaota.

 Și reprezentanții  de la pensiunea Potcoava Mountain Hideaway din Runcu, și-au arătat public deschiderea de a se implica  în salvarea cabanei Leaota.

Nu în ultimul rând autoritățile din Runcu și-au arăt totala deschidere de a realize un drum de acces până la cabana Leaota, însă acest lucru se poate realize numai dacă proprietarul cabanei, Fundaţia Conservation Carpathia, administratorul  sitului Natura 2000 ROSCI0102 Leaota din anul 2011  va pune la dispoziție  terenul.

 Pentru cunoștința cititorilor, tot muntele Leaota este cumpărat de Fundaţia Conservation Carpathia. Adică de la  Mănăstirea Runcu cu hram „Adormirea Maicii Domnului”, în sus este proprietate privată.

 Salvarea cabanei Leaota este  un obiectiv   benefic pentru turism, pentru iubitorii de munte.

La finalul  dezbaterii s-au dat niște termene în care  Asociația OM pe MUNTE are misiunea de a prezenta  un plan privind  repunerea în circuit a cabanei Leaota iar  după să aibă loc o nouă întâlnire. Din informațiile pe care le deținem, se pare că la acest moment proprietarul plătește pentru cabana Leaota, un impozit de cel mult 200 de lei la Primăria Runcu. Chiar ăpropietarul se pare că a plătit un evaluator care  a stabilit toate aceste aspecte care au condus la stabilirea impozitului.

Recente

Cercetați sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier

Pe parcursul zilei de ieri, 13 februarie, polițiștii rutieri...

Acțiunea TRUCK & BUS

În perioada 13-19 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului...

11 Februarie,  Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

Peste 180 de intervenții au fost gestionate de jandarmii...

Românii au profită de ziua de 24 ianuarie

Au luat cu asalt telegondola de la primele ore...

Nu rata

Trei persoane rănite într-un accident  pe DN 71 Târgoviște-București, în zona Cuza Vodă

Trei persoane rănite într-un accident  pe DN 71 Târgoviște- București...

Cercetați sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier

Pe parcursul zilei de ieri, 13 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat activitățile organizate pentru creșterea gradului de...

Acțiunea TRUCK & BUS

În perioada 13-19 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române,...

11 Februarie,  Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

Peste 180 de intervenții au fost gestionate de jandarmii dâmbovițeni în anul 2022, în urma apelurilor la numărul unic de urgență 112 și alte...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.