ROMÂNI DIN UCRAINA ÎN VIZITĂ LA MÂNĂSTIREA DEALU

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, sâmbătă, 24 martie 2018, un grup de 50 de români din Ucraina (sudul Basarabiei), din orașele Ismail, Reni, Chilia, Cetatea Albă, însoțiți de către domnul Veaceslav Șaramet, Secretar de Stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, au vizitat Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște.
Aici, le-a fost prezentat istoricul acestei mânăstiri, cea mai importantă gropniță domnească munteană și locul apariției primului Liturghier ortodox din lume (1508), la finalul vizitei, primind în dar, ca semn de binecuvântare, iconițe, din partea Înaltpreasfinției Sale, prin intermediul Pc. Pr. Consilier Ionuț Ileana.
Acest grup de vizitatori a venit în România prin intermediul proiectului „Descoperă și cunoaște România”, ce este organizat de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în perioada martie-decembrie 2018, cu scopul promovării turistice, spirituale și culturale a țării noastre.

Recente

 PUNCTE DE PRIM AJUTOR ACTIVE LA TÂRGOVIȘTE, ÎN PLIN COD ROȘU DE CANICULĂ

Municipiul Târgoviște se află și astăzi, sub avertizare meteo...

Cum alegi cele mai bune substante de tratare a apei din piscina pentru o apa limpede si sigura

O piscina curata nu inseamna doar o apa cristalina,...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important...

Motociclist rănit în urma unui impact în lanț

Un accident rutier s-a produs pe DN 1A, în...

Nu rata

 Exercițiu de evacuare și adăpostire desfășurat de ISU Dâmbovița la un operator economic din Târgoviște

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița a...

 PUNCTE DE PRIM AJUTOR ACTIVE LA TÂRGOVIȘTE, ÎN PLIN COD ROȘU DE CANICULĂ

Municipiul Târgoviște se află și astăzi, sub avertizare meteo de Cod Roșu de temperaturi extreme, cu valori ce pot urca până la 41°C și...

Cum alegi cele mai bune substante de tratare a apei din piscina pentru o apa limpede si sigura

O piscina curata nu inseamna doar o apa cristalina, ci si un mediu sigur pentru intreaga familie. Chiar daca sistemul de filtrare elimina impuritatile...

Tentative de înșelăciune prin „clonarea” numerelor de telefon oficiale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un avertisment public important privind o nouă metodă de înșelăciune care circulă în spațiul public și care vizează cetățenii...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.