Încrederea cetățenilor orașului Răcari pe care edilul Marius Caravețeanu și echipa sa de consilieri au câștigat-o din nou, în iunie 2016, este una foarte mare dar care îi și obligă pe aleși să realizeze investiții pentru comunitate.
Fondurile europene și cele guvernamentale, oportunități de dezvoltare pentru infrastructura orașului Răcari
Toți locuitorii din Răcari își doresc străzi asfaltate, utilități la standarde înalte, confort urban , drept pentru care administrația condusă de Marius Caravețeanu a întocmit și depus o serie de proiecte prinvind investiții importante pentru orașul Răcari. Un proiect important este cel ce privește drumurile de exploatare, depus deja la AFIR și care a primit un punctaj foarte mare, urmând să se facă vizita în teren.
Au fost depuse mai multe proiecte la Ministerul Dezvoltării Regionale în vederea obținerii finanțării necesare. Unul dintre proiecte vizează asfaltarea a 22 de km de drum.
Administrația din Răcari a depus un alt proiect pe OG 28 ce vizează modernizarea iluminatului public stradal. Majoritatea lămpilor vechi vor fi înlocuite cu echipamente noi, moderne, dotate cu becuri economice, mult mai fiabile şi mai estetice.
Un alt proiect realizat de admnistrația din Răcari, ce așteaptă finanțare, este cel privind eficientizarea energetică a sediului primăriei, reabilitarea Sălii de festivități din Răcari și Centrul de Asistenţă Medico-Social.
Rețeaua de apă și canal în Răcari, Ghergani și Mavrodin, reprezintă cea mai importantă problemă a localității Răcari și care necesită a fi rezolvată imediat însă chiar dacă administrația a făcut tot ce i-a stat în putere, investiția mai are de așteptat.
Lipsa investitorilor mari în orașul Răcari își spune cuvântul la nivelul bugetului local al orașului. Dar cu toate acestea, administrația de la Răcari are o serie de investiții ce vor fi realizate din bugetul local.
Evenimentele cultural-aristice, un plus pentru orașul Răcari
La capitolul activități cultural-artistice, Primăria Răcari și-a propus să realizeze lunar două evenimente. Chiar la sfârșitul acestei săptămâni are loc premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie și premierea celei mai frumoase gospodării din orașul Răcari. Edilul Marius Caravețeanu nu a ezitat să ne menționeze că și actualul președinte al Comisie de control SRI, pe vremea când era președinte CJ, a apreciat acțiunea de la Răcari privind premierea celei mai frumoase gospodării (detalii în interviul video).
Capriciile vremii și-au pus amprenta și la Răcari
În timpul liber, după cum știm, edilul Marius Caravețeanu este un fermier împătimit. Unul dintre subiectele abordate cu edilul de la Răcari a fost și cel privind capriciile vremii care au afectat peste 1000 de ha de culturi de porumb dar și alte culturi ale răcărenilor.
O nouă responsabilitate pentru primarul Marius Caravețeanu
Pe lângă administrație, agricultură, Marius Caravețeanu mai are o responsabilitate pe care și-a propus să o îndeplinească cu multă seriozitate și muncă iar la final rezultatele să se vadă, este vorba de noua funcție politică, aceea de președinte al PNL Dâmbovița. Principiul care stă la baza activității noii conduceri a PNL Dâmbovița este „Împreună suntem mai puternici!”.
Se pare că noua funcție politică a primarului Marius Caravețeanu a creat ceva nemulțumiri și prin rândul adversarilor politici. Președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu nu a ezitat să taxeze dur atacurile lansate de adversari la adresa domniei sale. Urmăriți interviul și veți afla amănunte interesante .
Edilul Marius Caravețeanu i-a asigurat pe răcăreni că orice proiect ce va fi demarat la nivelul orașului, cu siguranță va fi și finalizat.
Vizitele edilului Marius Caravețeanu pe teren vor continua și în perioada următoare. Edilul a subliniat că va merge și pe DJ 711 A, investiție realizată de CJ.
Foarte deschis, edilul Marius Caravețeanu a spus că–l așteaptă pe domnul președinte CJ, Alexandru Oprea care este bine venit în orașul Răcari și împreună să viziteze obiectivele de investiții.