Carmen Holban: „Pacientul reprezintă prima prioritate  a reformei în Sănătate”

Președintele Organizaţiei de Femei a PSD Târgovişte, Carmen Holban, candidat pentru Camera Deputaţilor  la alegerile din 11 decembrie 2016, a venit în cadrul conferinţei de presă a PSD Dâmboviţa şi a vorbit strict de problemele cu care se confruntă sistemul sanitar din România. Social-democrata, Carmen Holban  a spus foarte clar  şi răspicat că zece mii de bolnavi de hepatita C au fost privaţi de sănătate şi asta pentru că  Guvernul Tehnocrat a blocat programul pe hepatita C:

Pacientul reprezintă prima prioritate  a reformei în Sănătate iar bugetul nu ar trebui să fie construit decât în funcţie de nevoile pacientului. Sistemul sanitar trebuie să ajute şi nu să împiedice şi de aceea trebuie o corelare  exactă între toate  unităţile care slujesc această sănătate şi mă refer la Ministerul Sănătăţii, Casa de Sănătate, Sistemul de Urgenţă, Medicii de familie, Ambulatoriul  şi Spitalul. Aş dori să semnalez nişte probleme care s-au realizat în această “Domnie de somn” a Guvernului Tehnocrat. A fost implementat  de către noi un program privind vindecarea pacienţilor de hepatita C. Este un program  în care nu folosim interferonul  ca şi tratament, interferonul fiind un medicament  cu foarte multe reacţii adverse  iar în anul 2015 acest program a început pe 5700 de pacienţi cu un grad de fibroză F4, tratament fără reacţii adverse şi un preţ foarte mic. Ca urmare, 99% dintre acesti pacienţi au fost vindecaţi . Ca printr-o minune, acest program a fost  anulat în 2016. În programul acesta trebuia să intre  10.000 de pacienţi  iar în calitate de specialist în sănătate pot să spun  că aceşti pacienţi au fost privaţi de sănătatea lor. Dorim ca în 2017 să implementăm acest program şi să intre atât cei 10.000 de pacienţi  dar şi pacienți cu gradul de fibroză F3.”, a afirmat Carmen Holban.carmen-holban

Președintele Organizaţiei de Femei a PSD Târgovişte, Carmen Holban, candidat pentru Camera Deputaţilor  la alegerile din 11 decembrie 2016 a subliniat că pacientul reprezintă prima prioritate  a reformei în Sănătate iar bugetul nu ar trebui să fie construit decât în funcţie de nevoile pacientului.

Recente

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Nu rata

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real,...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de...

Sindicatele din România se unesc împotriva noii Legi a salarizării

Cele cinci mari confederații sindicale reprezentative la nivel național...

Investiție istorică pentru Dâmbovița

Județul Dâmbovița marchează un moment important în dezvoltarea infrastructurii...

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte,...

Localizare auto prin GPS: cum alegi soluția potrivită?

Te-ai întrebat vreodată unde se află, în mod real, mașinile firmei tale într-o zi aglomerată? Localizare auto prin GPS este una dintre cele mai eficiente...

Chindia Târgoviște își încheie pregătirile cu două meciuri amicale

AFC Chindia Târgoviște se apropie de finalul perioadei de pregătire, iar ultimele zile înaintea debutului noului sezon competițional vor aduce două meciuri amicale importante,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.